Avancronica de Vineri 28 februarie
Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 28 februarie
Ultimul concert simfonic al lunii februarie se va desfăşura vineri, 28. Afişul concertului anunţă o nouă primă audiţie absolută dedicată Centenarului Orchestrei Simfonice timişorene. De data aceasta compozitor este Gabriel Almaşi. În continuare vom asculta primele două concerte pentru violoncel şi orchestră, din cele şase compuse de Joseph Haydn — Concertul nr.1 în do major şi Concertul nr.2 în re major. În final, vom asculta Simfonia nr.4 în mi minor, op.98 de Johannes Brahms.
Concertul în do major nr.1 se datorează prieteniei lui Haydn cu primul violoncelist al orchestrei Prinţului Esterházy, Joseph Weigel, căruia i l-a dedicat. Notele au dispărut după conceperea concertului, în jurul anului 1765, dar un muzician pe nume Pulkert a descoperit o copie la Muzeul Naţional din Praga. Concertul este miniatural şi are un ansamblu de acompaniament destul de redus.
Avancronica de Vineri 21 februarie
Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 21 februarie
Concertul simfonic din 21 februarie cuprinde în program Preludiul şi Moartea Isoldei din opera „Tristan şi Isolda”, de Richard Wagner, Wesendonck Lieder, tot de Wagner şi Simfonia nr. 2 în re major, op.73 de Johannes Brahms.
Interesantă ideea maestrului Gheorghe Costin, dirijorul concertului, de a pune faţă în faţă, într-o seară muzicală, doi compozitori care au trăit în aceeaşi perioadă şi care s-au situat pe poziţii diametral opuse: Wagner - un revoluţionar care vedea în viitor şi Brahms - care era adeptul spiritului clasic şi care nu a scris nicio lucrare programatică, nicio operă. Dovadă că au rămas pe picior de egalitate este frecvenţa și interesul cu care creaţiile lor sunt urmărite până azi. Cele două lucrări ale lui Wagner sunt legate între ele de o poveste de dragoste. Otto Wesendonck era un negustor de mătase, dar şi un susţinător al artelor. El era un fel de bancher al lui Wagner, căci îl ajuta cu bani pentru proiectele sale artistice, fără să-i ceară înapoi. În casa lui Otto a cunoscut-o pe soţia acestuia, Mathilde, între ei născându-se o dragoste intensă. Dacă privim un tablou al vremii se vede că era o femeie deosebit de frumoasă, iar dacă spunem că scria poezii cu mult talent, se poate înţelege ce l-a subjugat pe Wagner. Posibil ca dragostea lor să fi fost platonică, pentru că descoperirea iubirii lor nu a declanşat un scandal. Minna Wagner i-a trimis Mathildei o scrisoare plină de reproş, dar pe un ton moderat. Cele două familii au rămas vecini, dar relaţiile s-au răcit. Wagner a plecat la Venezia unde a compus opera „Tristan şi Isolda”, una dintre cele mai răscolitoare experienţe sentimentale cunoscute. Multe din operele wagneriene includ zone de proveniență autobiografică. În Tristan şi Isolda, raportul Tristan-Regele Marke este acelaşi cu Richard-Otto. Isolda este la fel de tulburătoare şi fascinantă precum Mathilde din inima lui Wagner.
Avancronica de Vineri 14 februarie
Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 14 februarie
Vineri, 14 februarie, maestrul Stephen Smith va conduce de la pupitrul dirijoral un concert vocal-simfonic ce conţine următorul program: Simfonia concertantă pentru vioară, violă şi orchestră în mi bemol major, KV 364 de Wolfgang Amadeus Mozart, şi Stabat Mater pentru solişti, cor şi orchestră de Charles Stanford.
Simfonia concertantă este un gen muzical interesant, un produs hibrid al genului simfonic şi cel concertant. În clasicismul muzical a fost considerată succesoarea concertului grosso din epoca barocă. Diferenţa dintre concertele pentru două, trei, sau mai multe instrumente şi simfonia concertantă, o face felul în care este tratată orchestra, care devine aproape un protagonist la fel de important ca şi soliştii. Ce l-a determinat pe Mozart să introducă viola, ca instrument solist, alături de vioară? După șederea la Paris, unde a trăit tragedia morţii mamei sale şi unde nu s-a prea bucurat de succes cu muzica sa, s-a întors la Salzburg, amărât şi ranchiunos. Mai era şi faptul că se săturase să cânte la vioară ca servitor muzical al Arhiepiscopului Coloredo, pe care nu-l agrea deloc. A început să studieze la violă şi a descoperit în sunetul acestui instrument un răspuns profund la problemele lui. Muzicologia a numit gestul său, de a aprofunda posibilităţile expresive ale violei, ca o declaraţie de independenţă faţă de tatăl său, Leopold, un mare pedagog şi teoretician al viorii. Sufletul său întristat este simţit doar în partea a doua, Andante, unde profunzimea sentimentelor lui se oglindeşte în dialogul minunat dintre instrumentele soliste. În final, Presto, se risipeşte tristeţea părţii a doua, dând ascultătorului o superbă impresie de fericire, linişte şi mulţumire. Soliştii care vor pune în evidenţă această lucrare deosebită sunt: violonistul Erik Schumann şi violistul Răzvan Popovici.