Avancronica de Vineri 23 octombrie
Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 23 octombrie
Vineri, 23 octombrie, se va încheia Festivalul Internaţional de Muzică Nouă — Intrada, prin concertul simfonic organizat de Filarmonica „Banatul”.
Sub conducerea maestrului Mircea Holiartoc, vor putea fi audiate următoarele lucrări: The Mysterious Journey of Life de Gabriel Almaşi, Certo-Incerto-Concerto pentru pian şi orchestră de Violeta Dinescu, „Zarand”, pentru Theremin, ansamblu folcloric şi orchestră de coarde de Gabriel Mălăncioiu şi Concertul pentru orchestră de coarde de Remus Georgescu.
Profesor la facultatea de Muzică din Timişoara, doctor în muzică, Almasi este tot mai cunoscut datorită activităţii sale componistice, sala filarmonicii fiind des gazdă lucărilor sale.
Avancronica de Vineri 16 octombrie
Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 16 octombrie
Un nou medalion Ludwig van Beethoven pe scena Filarmonicii „Banatul”. Vom putea asculta, sub conducerea maestrului Ştefan Novak, Uvertura „Leonora” nr.2 op.72a, Cantata pentru cor şi orchestră „Mare liniştită şi călătorie fericită” op.112 şi Concertul pentru pian şi orchestră nr.5 în mi bemol major, op.73 „Imperialul” .
Pentru singura operă compusă — Fidelio, Beethoven a compus nu mai puţin de patru uverturi. Doar una dintre ele nu are numele de Leonora, Beethoven dându-i numele de Uvertura la Fidelio. Pe scena Capitol suntem obişnuiţi să ascultăm a treia uvertură denumită chiar Leonora III. Vineri vom avea ocazia să ascultăm varianta a doua din cele patru. Este ocazia să spunem câteva cuvinte despre subiect. Acţiunea a fost sugerată de un fapt real petrecut în Franţa, în perioada revoluţiei, dar a fost plasată de Beethoven în Spania, la sfârşitul secolului XVIII. Sălbaticul tiran Don Pizzaro, guvernatorul unei închisorii în care este ţinut prizonier pe nedrept Florestan, este în aşteptarea vizitei ministrului, Don Fernando. Speriat de ce va descoperi acesta, hotărăşte să-l omoare pe deţinut. Fidelio este de fapt Leonora, soţia lui Florestan care, sub nume şi haine bărbateşti intră în închisoare cu scopul de a-l salva. La final, când Pizzaro este gata să-l lovească pe Florestan, intervine Leonora cu un pistol, salvându-şi sotul. Desigur, apare ministrul, îl îndepărtează pe guvernator şi îi eliberează pe deţinuţi.
Anunt
Vineri, 9 octombrie 2020, ora 19, vă așteptăm la concertul de deschidere
a stagiunii muzicale 2020-2021 cu următorul program:
F.Schubert Simfonia nr. 8 în si minor ″Neterminata″
Felix Mendelssohn-Bartholdy Suita ″Visul unie nopți de vară″, op.61
Concert sustinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul
Dirijor: RADU POPA