Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 14 MARTIE Ora 19

Vineri, 14 martie, sub bagheta dirijorală a maestrului Gheorghe Costin, vom asculta Piesă de concert pentru timpan şi orchestră de Mauricio Kagel şi Simfonia „Manfred” op.58 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Născut în Argentina, la Buenos Aires în 1931, dintr-o familie de evrei emigraţi din Rusia, Kagel a ajuns în 1957 să studieze la Köln, în Germania unde a rămas până la sfârşitul vieţii — septembrie 2008. Un cuvânt nu ajunge pentru a caracteriza omul şi creaţia. A fost curios să descopere mereu noutăţi, a fost creativ,  neconvenţional, spiritual. A studiat pianul, orga, violoncelul, a cântat, a dirijat, iar la compoziţie a fost autodidact. A studiat filozofia, literatura, a participat la turnarea de filme şi la punerea în scenă a spectacolelor de dramă. Acest om veşnic frământat, care cu febrilitate experimenta în principal toate curentele moderne care apăreau, a fost, la fel ca John Cage, aspru criticat dar a avut şi destui adepţi. A fost denumit dadaist, anticompozitor, sau nonmuzical pentru că folosea şi instrumente cunoscute ca nemuzicale. Aceleaşi lucruri erau, din contră, apreciate de prietenii şi adepţii săi.

Să mai spunem că era autorul unor instrucţiuni teatrale în legătură cu felul cum să-ţi foloseşti expresia feţei atunci când interpretezi. Piesa de concert pe care o vom asculta, pe care percuţionistul Doru Roman, solist al filarmonicii noastre, o va interpreta, se înscrie în lucrările sale destul de convenţionale, o muzică modernă fără excese.

În anul 1868, criticul Vladimir Stasov a scris un program după poemul „Manfred” al lui Lord Byron şi l-a trimis lui Mily Balakirev, proeminent membru al grupului „Celor cinci”, un cunoscut grup de compozitori ruşi din aceea vreme. Acesta nu s-a simţit capabil să compună o simfonie pe programul trimis, astfel că îi propune lui Hector Berlioz să realizeze proiectul. Compozitorul francez l-a refuzat spunând că este în vârstă şi bolnav. Cererea a ajuns la Ceaikovski, care după doi ani de ezitări, pentru că nu voia să apară o lucrare în genul simfoniilor programatice ale lui Berlioz, dar nici prea asemănătoare cu lucrarea cu acelaşi subiect a lui Schumann, a acceptat. Simfonia a rămas cunoscută după eroul lui Byron, neavând număr ca celelalte simfonii, ci doar o catalogare de opus 58. Este o lucrare compusă între simfonia a IV-a şi a V-a. Pentru a se încărca în legătură cu eroul, starea sa şi atmosfera poemului, Ceaikovski a făcut o călătorie în Elveţia, pe un pisc al Alpilor. Cele patru tablouri ale simfoniei îl prezintă pe Manfred, un erou tragic, un rătăcitor deznădăjduit care caută uitarea şi mântuirea. Pe deasupra este descompus psihic şi fizic de dorul după Astarteea, fiinţa iubită şi pierdută. Mulţi ani, simfonia a fost cântată extrem de rar datorită lungimii şi complexităţii ei. Considerăm audiţia ei pe scena Filarmonicii „Banatul” un eveniment important.

Mircea Tătaru