Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 28 Noiembrie Ora 19

Concertul de vineri, 28 noiembrie va fi dirijat de Amaury du Closel. Maestrul ne propune un program senin, deschis, plin de farmec. Este vorba de un strălucitor concert de vioară compus de Wolfgang Amadeus Mozart şi o simfonie de excepţie, creaţie a lui  Gustav Mahler.

Concertul pentru vioară şi orchestră nr.5 în la major K.V. 219 este un exemplu de sinteză de gândire clasică şi sensibilitate, pe care unii o calificau foarte apropiată de romantism. Este un punct culminant atins de Mozart în acest gen muzical, noutăţile şi adaptarea curajoasă a formei la conţinut fac ca acest concert să pară a aparţine secolului ce urma. Atunci, în 1777, geniul muzicii avea doar 20 de ani. Un prim exemplu de inovaţie plină de curaj este felul în care, după expoziţia orchestrală, Allegro aperto, Mozart opreşte această mişcare introducând vioara solistă printr-un Adagio, o mişcare lentă ce durează şase măsuri. Această scurtă visare este o incizie surprinzătoare între expunerea orchestrală şi ceea ce urmează, căci după această intervenţie melancolică, vioara solo izbucneşte cu multă strălucire deschizând forma de sonată. O altă noutate o găsim în partea a III-a, în formă de Rondo, unde întâlnim un episod-surpriză care contrastează profund cu celelalte. Este o melodie alla-turca care erupe cu energie nestăvilită. Remarcăm faptul că toate noutăţile utilizate în concert, precum sunt şi cele de care am amintit — Adagio-ul sau pasajul de factură exotică din final — nu sunt o incoerenţă stilistică ci se integrează pefect în ansamblu, sunt resurse expresive care înlătură monotonia, stereotipia. Vom asculta acest concert în interpretarea violonistului Florin Paul. 

La fel ca alţi mari compozitori şi Mahler a fost mereu torturat de probleme şi îndoieli, a suferit datorită nedreptăţilor şi şicanelor îndreptate spre el din unele medii artistice. Majoritatea problemelor sale sunt reflectate în simfoniile sale, mai puţin în Simfonia a IV-a, o lucrare aflată sub un cer fără nori. Această oază de fericire are echivalent în istoria muzicii. Bunăoară, Simfonia clasică a lui Prokofiev sau Simfonia a IX-a a lui Şostakovici. Este o tipologie a simfoniei lirice, de seninătate clasică, cu o mică inserţie de experiment baroc. Particularitatea ei provine din tonurile deschise, planurile clare şi transparente, mănunchiurile de jocuri tandre, spiritualizate. O noutate absolută este introducerea în scherzo a unei viori solo acordată cu un ton mai sus. Primul violonist al orchestrei trebuie, astfel, să cânte alternativ solo-uri pe două viori cu acordaj diferit. Rolul viorii cu acordaj special este de a da acestei părţi o atmosferă de umor sarcastic. Este o voioşie stranie, o ţesătură sticloasă formată dintr-un păienjeniş de linii în permanentă prefacere. Altă noutate este o voce de soprană în partea a IV-a, ce intonează un duios cântec, viziunea unei naive copile despre paradis. Este vorba de „Das himmlische leben”, compus de Mahler în 1892. Se vede în acest experiment foarte reuşit că autorul de lieduri l-a influenţat în bine pe simfonist. 

Solistă va fi soprana Nicoleta Colceiar.

Mircea Tătaru