Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 11 octombrie

Concertul vocal-simfonic din 11 octombrie îl are la pupitrul dirijoral pe maestrul Sergey Simakov. Sub conducerea sa vom asculta Uvertura la opera „L`isola disabitata” de Joseph Haydn, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.2 în re minor, op.22 de Henryk Wieniawski, Motetul „Exsultate, Jubilate,” KV165 , „Regina Coeli”, KV 276 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia nr.1 în re major, op.25 „Clasica” de Serghei Prokofiev.

În timpul cât a fost muzicianul de curte al Prinţului Nicolaus Esterházy, Haydn a compus 14 opere, în nouă folosind limba italiană şi în cinci, limba germană. Aceasta pentru că Prinţul adora spectacolele de operă, rugându-l să compună măcar una pe an. Se pare că preferata compozitorului a fost a zecea operă — „L`isola disabitata”, în traducere, „Insula dezlocuită”, a cărei uvertură o vom asculta. Opera a fost compusă în 1789, iar premiera a fost la 6 decembrie, acelaşi an. Uvertura se structurează ca o simfonie în miniatură, cu mai multe teme. Orchestraţia este reuşită, plină de culori. Dacă opera este foarte rar prezentă pe scene, uvertura a intrat în repertoriul orchestrelor simfonice.

Wieniawski a compus al doilea concert pentru vioară în 1862 şi în acelaşi an l-a cântat el însuşi la Moscova, sub bagheta lui Anton Rubinstein. Este unul dintre marile concerte ale erei romantice, plin de melodii, dar şi de dificultăţi tehnice. Concertul este dedicat marelui violinist Pablo de Sarasate, cu care Wieniawski era prieten. De fapt, ei şi-au dedicat unul altuia diferite compoziţii pe baza prieteniei şi afecţiunii ce şi-o împărtăşeau, lucru rar întâlnit între marii rivali. Violonistul Florin Ionescu-Galaţi va interpreta acest minunat concert.

În 1773, la Milano, în ultima vizită făcută împreună cu tatăl său, Mozart a scris un motet pentru soprană şi orchestră. Istoria muzicii relatează că iniţial a fost scrisă o parte specială denumită Aleluia, pentru una din marile voci de castraţi ai vremii, Venanzio Rauzzini, care mai apoi a devenit un mare profesor şi impresar artistic în Anglia. Această informaţie ne dezvăluie despre dificultăţile întâmpinate azi de o soprană pentru a interpreta această lucrare. Exultate, Jubilate KV 165, are patru părţi şi se remarcă nu numai prin virtuozitate tehnică, dar şi prin frumuseţea expresiei descoperită de Mozart în muzica italiană. Majoritatea publicului cunoaşte această extraordinară lucrare de tinereţe, care constituie şi o importantă piatră de încercare pentru generaţii întregi de soprane. Misiunea de a redezvălui această splendidă creaţie aparţine sopranei Alina Todea. Regina Coeli a fost compus întru slava Sfintei Fecioare Maria. Este un cântec liturgic de tipul celor care se aflau în repertoriul Gregorian. Mozart a compus trei variante, destinate a fi cântate în Catedrala din Salzburg. Primele două, scrise înainte, au numere de catalog 108, respectiv 127. În ianuarie 1779, Mozart s-a întors la Salzburg unde a primit postul de organist la curte. Atunci a început să compună celebrele Misa Încoronării, Misa Solemnis, şi ultima versiune pentru Regina Coeli. Vom putea observa la această lucrare cum partitura sopranei se integrează perfect în întreg şi cum alternează armonios cu intervenţiile corului. Ea are în catalogul lucrărilor mozartiene numărul 276. Solistă va fi soprana Alina Todea.

Corul a fost pregătit de maestrul Iosif Todea.

Un minunat joc de spirit este Simfonia nr.1 în re major op.25 de Serghei Porkofiev. Se numără printre cele mai populare lucrări ale compozitorului rus, fiind cunoscută sub numele de „Simfonia clasică”. Până atunci a scris doar lucrări pentru pian şi s-a hotărât, contrar evoluţiei muzicii în aceea vreme, să compună o lucrare simfonică în stil clasic. În amintirile lui, scriind despre această simfonie, se găsesc referiri la Joseph Haydn. Este o capodoperă care ne umple spiritual cu frumuseţea pură a muzicii. Ne incită la bucurie şi chiar la participare entuziastă. Ocolind perimetrul romantic, această lucrare de referinţă ce transcede începutul de secol XX, 1917, este o muzică modernă ce se sprijină pe temeiul vechilor tradiţii clasice. Prokofiev adună într-o albie neoclasică o bună parte dintre orientările antiromantice. În superba simplitate, totuşi complexă, simfonia ne arată un compozitor care inovează cu talent, nu transferă implicit cuceriri ale trecutului, încercând găsirea unor condiţii artistice pentru noi orizonturi. În lucrare nu există acţiuni dramatice sau forţe contrare conflictuale, de aceea finalismul romantic este fără obiect. Nu găsim nici măcar un singur acord minor.

Mircea Tătaru