Vinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo Slider

ProPhilarmonia

<<  Iunie 2017  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
     1  4
  5  711
1213151718
19202225
2630  
filarmonica-timisoara-istoric
Viaţa muzicală a Timişoarei nu poate fi înţeleasă si nici explicată în afara tradiţiilor culturale ale acestei zone geografice, convenţional numită, Banatul istoric. La sfârşitul mileniului I, în imediata apropiere a viitoarei cetăţi Timişoara, la Cenad (Morisena) exista o mănăstire locuită de călugări greci care practicau o religie de rit bizantin, şi, fireşte, muzica folosită şi răspândită în zonă era de sorginte bizantină. Ofensiva bisericii din Roma care avea ca scop atragerea ungurilor spre aceasta, s-a soldat cu strămutarea călugărilor greci, transformând Cenadul în sediu episcopal. Primul episcop al Diecezei Cenadului a fost un călugăr benedictin originar din Veneţia, Gerard de Sagredo (977-1046) care întemeiază aici şi o şcoală, după modelul instituţiilor medievale de învăţământ avansate în care muzica, o componentă importantă a celor septem artes liberales, ca în viitoarele universităţi ale vremii, va ocupa, evident, un loc de cinste. În acest sens episcopul Gerard îl va aduce în calitate de pedagog în ale muzicii, pe magistrul Walther (Legenda sancti Gerhardi). El va pregăti numeroşi elevi care, la rândul lor, vor răspândi învăţătura muzicală şi în alte mănăstiri din Banat ştiindu-se că, în cele benedictine, rugăciunile se făceau cântând. Se ştie, de asemenea, că de prin secolul XI, pe lângă fiecare catedrală sau biserică mare funcţiona şi o şcoală pentru învăţarea cântecelor bisericeşti (Fr.Metz - Te Deum Laudamus).

Cetatea Timişoara, atestată documentar cu mai bine de 700 de ani în urmă, va absorbi aceste tradiţii muzicale şi le va dezvolta aidoma oricărui alt centru european. Această perioadă de înflorire care va dura câteva secole va fi întreruptă când Banatul şi implicit Timişoara cad sub ocupaţie otomană şi îi vor fi interzise manifestările religioase ce le includeau şi pe cele muzicale. In anul 1533, documentele referitoare la ocupaţia otomană în zonă menţionează şi existenţa unei orgi la mănăstirea franciscană din Lipova. Abia după anul 1716, când Timişoara va fi eliberată de prinţul Eugen de Savoya, va cunoaşte din nou o mare înflorire. In anul 1757, în Domul din (actuala) Piaţa Unirii va fi instalată prima orgă realizată în atelierul lui Johann Henke din Viena.

Forma de spectacol sau concert va fi cunoscută abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea odată cu aparitia trupelor ambulante de operă, în special italiene şi germane. Unele vor fi apariţii meteorice, altele vor zăbovi perioade mai îndelungate, suficient să deschidă gustul publicului pentru muzică, pentru spectacol, să declanşeze ambiţii, să stimuleze vocaţii. Aflăm din Calendarul teatral din Gotha (1792) titlurile a 21 de opere (în general comice) şi singspieluri pe care Societatea Kunz (Kunzsche Gesellschaft) le-a abordat „vara la Sibiu şi în timpul iernii la Timişoara, în Banat“. Iată numai câteva: Hornarul de Salieri, Filosoful închipuit, Avarul păcălit, Ţărăncuţa isteaţă, Morăriţa de Paisiello, Italianca la Londra de Cimarosa, Doktor und Apotheker de Dittersdorf, Răpirea din serai de Mozart (încă în viaţă) ş.a. În anul 1796, trupa lui Franz Xaver Runner va prezenta timişorenilor spectacolul cu opera Flautul fermecat de Mozart la numai cinci ani de la premiera mondială a acesteia. În primele decenii ale secolului al XIX-lea viaţa muzicală ia o amploare tot mai mare. Îşi găseşte angajament aici Joseph Strauss (1793-1866) ca Musikdirektor. El compune şi prezintă la Timişoara între anii 1813-1814, în premieră mondială, opera Faust’ s Leben und Thaten (Viaţa şi faptele lui Faust) se pare prima operă din istoria muzicii având ca subiect legenda savantului medieval.

Apar diverse societăţi muzicale, asociaţii corale, se organizează concerte cu artişti locali (de exemplu Requiem-ul de Mozart), vin aici artişti mari, să concerteze, precum pianistul şi compozitorul Franz Liszt, soprana Cornelia Corbu Hollósy, Johann Strauss-fiul cu orchestra sa (două turnee). Se stabilesc la Timişoara muzicieni de valoare precum polonezul Michal Jaborski (care a activat aproape 50 de ani ca prim violonist al Domului), solist de notorietate în viaţa de concert europeană, profesor ocazional al lui Joseph Hellmesberger-jr. care, la rându-i a fost profesorul de vioară al lui lui George Enescu la Viena. Pe afişele oraşului se anunţă spectacole cu opere de Rossini (Bărbierul din Sevilla), Donizetti (Lucia di Lammermoor), Bellini (Norma), Verdi (Rigoletto şi Trubadurul - ambele prezentate la numai doi ani de la premiera lor mondială), Weber (Freischütz), Wagner (Tannhäuser), etc.

In anul 1871, la 21 octombrie, se va constitui Societatea filarmonică din Timişoara. Organizată din iniţiativa unor inimoşi iubitori ai muzicii, din localitate, după modelul şi cu sprijinul câtorva societăţi muzicale europene de prestigiu, Societatea filarmonică din Timişoara va juca un rol de catalizator în viaţa spirituală a oraşului determinând cele mai importante evenimente muzicale care s-au petrecut aici. La înfiinţarea ei au existat un cor bărbătesc şi câţiva instrumentişti pentru activităţi în genul muzicii de cameră. S-a afiliat apoi şi un cor feminin pentru a putea fi abordat şi repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentişti ai Operei locale şi suflători ai Regimentului 29 infanterie „Loudon“. Penuria de instrumentişti a impus ca o necesitate imediată înfiinţarea încă din al doilea an de existenţă a Societăţii, a unei şcoli de muzică pentru pregătirea şi formarea propriilor cadre.

Primul concert a avut loc la 8 decembrie 1871. Sub bagheta lui Heinrich Weidt au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch şi Der Taucher - compoziţie aparţinând dirijorului timişorean.

Activitatea de concert care a urmat era axată preponderent (la începuturi) pe genul „a cappella“ (de la miniaturi până la partituri de mare amploare precum Missa Papae Marcelli de G.P.da Palestrina) şi pe cel al muzicii de cameră. Nu înseamnă că genul vocal - simfonic a fost abandonat. Dimpotrivă, lucrări de mare extensie precum Requiem-ul (1877) şi oratoriul Die Könige in Israel (1882). ambele ale compozitorului timişorean Franz Wilhelm Speer., oratoriile Creaţiunea de J. Haydn (1880), Elias (1884) şi Paulus (1891) de Mendessohn-Bartholdy au constituit momente de referinţă în activitatea de concert a Societăţii. La realizarea acestora ca şi a majorităţii programelor de muzică de cameră din primul pătrar de veac de existenţă a Societăţii filarmonice, un rol important l-a jucat dirijorul, organistul, violonistul, bracistul, profesorul şi compozitorul Martin Novaček (1834-1906) şi, într-o oarecare măsură, fiii acestuia: Rudolf (1860-1929) - violonist, violist, pianist, profesor, compozitor prolific şi orchestrator (apreciat chiar de P.I.Ceaikovski), prieten cu Ferruccio Busoni şi Arthur Nikisch, fost director al Operei din Berlin; Ottokar (1866-1900), cel mai cunoscut membru al familiei Novaček , violonist - fost component al celebrului cvartet de coarde „Brodsky“ şi al orchestrei „Damrosch“ din New York, compozitor talentat, autor printre altele, al unui Moto perpetuo pentru vioară şi orchestră şi al unui Concert eroic pentru pian si orchestră prezentat în primă audiţie (1896 ) la Berlin de Ferruccio Busoni cu Arthur Nikisch la pupitrul dirijoral; Karl (1868-1929),- violoncelist, sef de partidă în orchestra Operei din Budapesta şi Victor (1875-1914) - violonist, laureat al Premiului „Robert Schumann“ (Leipzig), solist concertist (a concertat şi pe scena Ateneului Român din Bucureşti (1895), fost concert maestru al Filarmonicii din Helsinki şi consultantul lui Sibelius pentru Concertul de vioară al acestuia. Până când destinul artistic al fiecăruia nu i-a despărţit de familie, de o mare apreciere, la Timişoara, Budapesta sau Karlovy Vary s-au bucurat producţiile cvartetului intitulat „Kammermusikvereinigung Familie Novaček“.

Muzicieni oaspeţi ai Societăţii filarmonice din Timişoara au fost invitaţi să concerteze de-a lungul anilor, foarte mulţi, şi, de reală notorietate. De aceea nu ne putem permite decât o enumerare selectivă: David Popper (1873), Hubay Jenö alias Eugen Huber (1876), Pablo de Sarasate (1877), Henryk Wieniawski (1877), Joseph Joachim (1879), Johannes Brahms (1879), Leopold Auer (1881), František Ondriček (1893), Jan Kubelik (1900), Gheorghe Dima (1902), Dimitrie Popovici der Bayreuther (1902), Bela Bartok (1906), Lucia Cosma (1907), surorile suedeze Walborg şi Sigrid Svärdström (1911). O apariţie plină de pitoresc pe scenele de concert din Timişoara şi Arad, dar şi admirabilă din punct de vedere artistic a constituit-o corul „Suomen Laulu“ al universitarilor din Helsinki (1906). Sosesc la Timişoara muzicieni aduşi de diverşi impresari sau invitaţi de diferite societăţi sau organisme locale. Începând din anul 1921 şi până în 1943, George Enescu va concerta în oraşul de pe Bega nu mai puţin de 12 ori. Iată ce scria „Temeswarer Zeitung“ (25 mai 1921) despre debutul timişorean al lui George Enescu: De ani de zile… de când ne-au vizitat cei mai mari artişti, n-am mai ascultat un asemenea violonist ca George Enescu, care, ieri seara, în sala mare a Casinoului Militar i-a condus pe ascultătorii săi până la extaz, prin arta sa deosebită… In interpretarea viorii Maestrului, lucrările lui Nardini, Kreisler, Perpetuum mobile al lui Ottokar Novaček, Romanţa în Fa major de Beethoven renasc la o viaţă nouă prin măiestria arcuşului său.

In anul 1931, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, lui George Enescu i s-a decernat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara în cadrul unei festivităţi pe măsura evenimentului. După un laudatio al primarului Emil Grădinaru, membru de onoare al Societăţii filarmonice din Timişoara au luat cuvântul prof. Iosif Velceanu adresându-i Maestrului urări de bine şi sănătate în numele celor 180 de coruri şi 60 de fanfare ale românilor din Banat. Din partea Asociaţiei „Amicii muzicii“ i s-a conferit sărbătoritului Diploma de Preşedinte de Onoare al Asociaţiei. Au adresat felicitări şi reprezentanţii societăţilor muzicale ale germanilor şi maghiarilor din Timişoara. Enescu, la rându-i, în semn de mulţumire, a oferit Primăriei oraşului un portret cu dedicaţie.

Au mai concertat în prima jumătate a secolului la Timişoara muzicieni de talie internatională precum Pablo Casals, Eugene Ysaye, Fritz Kreisler, Jacques Thibaud, Nathan Milstein, Gregor Piatigorsky, Annie Fischer, Arthur Rubinstein, Bronislaw Hubermann, Carlo Zecchi, Cella Dellavrancea, Traian Grozăvescu, Silvia Şerbescu, Constantin Bobescu şi, desigur, mulţi alţii.