Vinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo Slider

ProPhilarmonia

<<  Mai 2018  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
   1  3  6
14171920
2122242627
282930   

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 18 mai

Festivalul Internaţional „Timişoara Muzicală” se încheie vineri, 18 mai cu un concert simfonic care are inclusă în program o lucrare monumentală compusă de Gustav Mahler — Simfonia nr. 9 în re major.

Împreună cu micuţa simfonie „Cântecul pământului”, scrisă cu un an înainte, în 1908, aceste două ultime creaţii, cele mai profunde ale sale, sunt considerate cântecul de lebădă al lui Mahler.

Simfonia a IX-a continuă problematica din „Cântecul pământului”, aceea a unei presimţiri despre final şi împăcarea cu gândul că trebuie să părăsească frumuseţile acestei lumii, după un scurt popas pasager care se numeşte viaţă. Mahler, suprestiţios, ştia că destinul curmase viaţa lui Beethoven şi Bruckner după terminarea simfoniei cu nr. 9. Compunând „Cântecul pământului” a crezut că a trecut funestul obstacol reprezentat de acest număr rău prevestitor. A început şi simfonia nr.10, dar destinul s-a arătat mai puternic, pentru că nu i-a mai fost dat să o termine. Să ne întoarcem la simfonia pe care o vom asculta vineri.

Descoperim pe lângă pecetea tipic mahleriană, multe elemente noi, printre care o dezvoltare mult mai densă a materialului sonor, pendulare între stabilitate tonală şi instabilitate (în partea întâi), sau transformarea ländlerului din partea a doua, într-un dans grotesc care pare că se îndreaptă spre moarte. Sunt impresionante armoniile neconvenţionale care culminează cu un marş straniu, cu disonanţe puternice şi cu factură de parodie, oarecum macabră.

Se spune că transfigurările muzicii acestei simfonii nu se datorează numai presimţirilor sumbre, ci şi unor ştiri despre infidelitatea soţiei sale, Alma. Mahler punea atât de mult suflet în muzică, încât îi rămânea foarte puţin timp pentru altceva, inclusiv pentru relaţiile personale. Îşi neglija soţia şi aceasta suferea profund. Principala lui tulburare deriva din dorinţa pătimaşă de a-şi atinge idealul. De aceea a devenit un mic despot. Bunăoară, ca director al Operei din Viena se considera factotum. Alegea repertoriul, cântăreţii, dirija multe spectacole, le punea în scenă, se amesteca în toate. Nu tolera interpretări neatente, neglijente. Era urât de orchestră pentru faptul că instrumentiştii ajungeau în stare de epuizare totală. Nicio orchestră nu l-a satisfăcut pe deplin.

Oricum, criza depresivă în care se afla la un moment dat se datora şi bolii de inimă descoperită cu doi ani înainte de compunera simfoniei, mai ales că sentinţa fatală a doctorilor fusese devastatoare. El nu a mai apucat să-şi asculte simfonia, executată în premieră la Viena, în iunie 1912, sub conducerea lui Bruno Walter. A murit cu un an înainte, la vârsta de 50 de ani.

 

Să încheiem totuşi cu cuvintele lui Herbert von Karajan — „Muzica Simfoniei a IX-a vine dintr-o altă lume, vine din eternitate”.

 

Dirijorul concertului va fi maestrul Amaury du Closel.

 

Mircea Tătaru