Vinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo Slider

ProPhilarmonia

<<  Iunie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
       1  2
  3  7  9
1012131516
1719202223
242526282930

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 1 martie

De Mărţişor, la 1 martie, în sala Capitol va răsuna doar muzica Titanului muzicii universale — Ludwig van Beethoven.

Dirijorul concertului simfonic va fi maestrul Stefano Pagliani, care ne propune Uvertura „Coriolan” op.62, Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian op.56 şi Simfonia a VII-a în la major op.92.

Uvertura „Coriolan”, care va deschide programul simfonic este o pagină muzicală deosebit de reuşită despre care merită să spunem câteva cuvinte. Ea nu a fost scrisă după tragedia lui Shakespeare, ci ca introducere la piesa teatrală a unui prieten al lui Beethoven, Heinrich von Collin. Uvertura este o pagină de muzică programatică şi se referă la Generalul roman Coriolanus, care, din mântuitorul şi salvatorul Romei devine exilat, datorită aroganţei şi dispreţului cu care îi trata pe cetăţenii marelui oraş. De nevoie, fiind ameninţat, se aliază cu duşmanii Romei şi începe asediul asupra oraşului. Deznădăjduit, la sfatul mamei şi al soţiei, el se sinucide. Cunoscând caracteristicile proprii ale eroismului beethovenian, putem spune că acest deznodământ al operei nu îi este propriu, pentru că în locul unei acţiuni eroice cu final victorios, asistăm la tragedia unei conştiinţe înfrânte. Dacă piesa lui Collin este azi dată uitării, Uvertura „Coriolan” are întotdeauna mare succes la publicul meloman, aşa cum a avut şi în 1807, la premieră.

Destul de puţini compozitori au scris concerte pentru trei instrumente. În România au compus Alfredo Casella, Paul Constantinescu şi Wilhelm Georg Berger. Este destul de dificil să uneşti cele trei instrumente într-un discurs solistic, care să fie acompaniat de o orchestră mare. Un asemenea trio, ca lucrare de muzică de cameră, ar fi o creaţie oarecum simplu de compus, considerând că acompaniamentul temelor poate fi executat pe rând de cele trei instrumente. Doar un geniu ca Beethoven a ştiut să realizeze un triplu concert cu acompaniament de orchestră, foarte reuşit, care a cucerit faimă internaţională. Bunăoară, el a înţeles că registrul grav al violoncelului nu este prea compatibil cu cel al viorii, astfel că a compus partea de violoncel într-un registru mai înalt, apropiat celui al violei. A făcut în aşa fel încât orchestra şi trioul solist să se potrivească împreună, evitând un conflict muzical. Cele câteva momente de contrast, cum ar fi la finalul primei părţi, au rolul de a crea puţină tensiune, necesară în manifestarea estetică a sentimentelor. Mai este de menţionat că pentru o lucrare beethoveniană, partea a doua este neaşteptat de scurtă şi faptul că ea se leagă de partea a treia, în scopul realizării unităţii. Ca şi alte compoziţii ale sale, lucrarea a fost scrisă pentru Arhiducele Rudolf von Habsburg-Lothringen. Dorea ca acest susţinător al său, care îi era elev, să execute partea de pian, să-şi poată evidenţia talentul. Nu se ştie de ce, Arhiducele nu a interpretat niciodată acest concert. În schimb, a cântat partea de pian, la prima audiţie de la Viena, alt protector al său, Prinţul Maximilian Fürst von Lobkowitz, căruia Beethoven i-a dedicat lucrarea. Vineri seara, soliştii concertului vor fi violonistul Florin Paul, violoncelista Alexandra Guţu şi pianistul Sorin Dogariu.

Simfonia a VII-a a fost supradenumită de Wagner — apoteoza dansului — datorită melodicităţii sale extraordinare şi plăcerii pe care o oferă auditorului. Cu toate că Beethoven era conştient că surditatea de care suferea era un proces evident, ireversibil şi progresiv, şi-a depăşit starea depresivă reuşind să îmbine excelent elementele clasice cu noile virtuţi romantice ce apăruseră în artă. Această minunată compoziţie optimistă a obţinut de la început un imens succes la public, ba chiar i-a impresionat şi pe unii dintre cei mai ostili critici ai săi. Simfonia este o mare exclamaţie de bucurie. Beethoven a fost un model de perfecţiune care a structurat noţiunea de frumos a tuturor generaţiior de artişti şi iubitori ai muzicii de după el. De ce muzica lui Beethoven păstrează un ascendent atât de puternic asupra tuturora? Pentru că limbajul său este mereu determinat de elemente de necesitate, de intervenţie dramatică de neînlăturat. Beethoven, primul mare romantic, a eliberat muzica de convenţii, iar pentru a se manifesta a dărâmat orice îndiguire formală. Totuşi, acest arhitect lucid, a echilibrat expresiile oricât de insolite în forme adecvate. El spunea „În simfonie mă simt cu adevărat în elementul meu. Întotdeauna aud în adâncul fiinţei mele sunetele unei mari orchestre”.

Mircea Tătaru

De Mărţişor, la 1 martie, în sala Capitol va răsuna doar muzica Titanului muzicii universale — Ludwig van Beethoven.

Dirijorul concertului simfonic va fi maestrul Stefano Pagliani, care ne propune Uvertura „Coriolan” op.62, Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian op.56 şi Simfonia a VII-a în la major op.92.

Uvertura „Coriolan”, care va deschide programul simfonic este o pagină muzicală deosebit de reuşită despre care merită să spunem câteva cuvinte. Ea nu a fost scrisă după tragedia lui Shakespeare, ci ca introducere la piesa teatrală a unui prieten al lui Beethoven, Heinrich von Collin. Uvertura este o pagină de muzică programatică şi se referă la Generalul roman Coriolanus, care, din mântuitorul şi salvatorul Romei devine exilat, datorită aroganţei şi dispreţului cu care îi trata pe cetăţenii marelui oraş. De nevoie, fiind ameninţat, se aliază cu duşmanii Romei şi începe asediul asupra oraşului. Deznădăjduit, la sfatul mamei şi al soţiei, el se sinucide. Cunoscând caracteristicile proprii ale eroismului beethovenian, putem spune că acest deznodământ al operei nu îi este propriu, pentru că în locul unei acţiuni eroice cu final victorios, asistăm la tragedia unei conştiinţe înfrânte. Dacă piesa lui Collin este azi dată uitării, Uvertura „Coriolan” are întotdeauna mare succes la publicul meloman, aşa cum a avut şi în 1807, la premieră.

Destul de puţini compozitori au scris concerte pentru trei instrumente. În România au compus Alfredo Casella, Paul Constantinescu şi Wilhelm Georg Berger. Este destul de dificil să uneşti cele trei instrumente într-un discurs solistic, care să fie acompaniat de o orchestră mare. Un asemenea trio, ca lucrare de muzică de cameră, ar fi o creaţie oarecum simplu de compus, considerând că acompaniamentul temelor poate fi executat pe rând de cele trei instrumente. Doar un geniu ca Beethoven a ştiut să realizeze un triplu concert cu acompaniament de orchestră, foarte reuşit, care a cucerit faimă internaţională. Bunăoară, el a înţeles că registrul grav al violoncelului nu este prea compatibil cu cel al viorii, astfel că a compus partea de violoncel într-un registru mai înalt, apropiat celui al violei. A făcut în aşa fel încât orchestra şi trioul solist să se potrivească împreună, evitând un conflict muzical. Cele câteva momente de contrast, cum ar fi la finalul primei părţi, au rolul de a crea puţină tensiune, necesară în manifestarea estetică a sentimentelor. Mai este de menţionat că pentru o lucrare beethoveniană, partea a doua este neaşteptat de scurtă şi faptul că ea se leagă de partea a treia, în scopul realizării unităţii. Ca şi alte compoziţii ale sale, lucrarea a fost scrisă pentru Arhiducele Rudolf von Habsburg-Lothringen. Dorea ca acest susţinător al său, care îi era elev, să execute partea de pian, să-şi poată evidenţia talentul. Nu se ştie de ce, Arhiducele nu a interpretat niciodată acest concert. În schimb, a cântat partea de pian, la prima audiţie de la Viena, alt protector al său, Prinţul Maximilian Fürst von Lobkowitz, căruia Beethoven i-a dedicat lucrarea. Vineri seara, soliştii concertului vor fi violonistul Florin Paul, violoncelista Alexandra Guţu şi pianistul Sorin Dogariu.

Simfonia a VII-a a fost supradenumită de Wagner — apoteoza dansului — datorită melodicităţii sale extraordinare şi plăcerii pe care o oferă auditorului. Cu toate că Beethoven era conştient că surditatea de care suferea era un proces evident, ireversibil şi progresiv, şi-a depăşit starea depresivă reuşind să îmbine excelent elementele clasice cu noile virtuţi romantice ce apăruseră în artă. Această minunată compoziţie optimistă a obţinut de la început un imens succes la public, ba chiar i-a impresionat şi pe unii dintre cei mai ostili critici ai săi. Simfonia este o mare exclamaţie de bucurie. Beethoven a fost un model de perfecţiune care a structurat noţiunea de frumos a tuturor generaţiior de artişti şi iubitori ai muzicii de după el. De ce muzica lui Beethoven păstrează un ascendent atât de puternic asupra tuturora? Pentru că limbajul său este mereu determinat de elemente de necesitate, de intervenţie dramatică de neînlăturat. Beethoven, primul mare romantic, a eliberat muzica de convenţii, iar pentru a se manifesta a dărâmat orice îndiguire formală. Totuşi, acest arhitect lucid, a echilibrat expresiile oricât de insolite în forme adecvate. El spunea „În simfonie mă simt cu adevărat în elementul meu. Întotdeauna aud în adâncul fiinţei mele sunetele unei mari orchestre”.

Mircea Tătaru

Festivalul de Muzica Veche Timisoara

Festival Muzica Veche 2018