Vinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo Slider

ProPhilarmonia

<<  Iulie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
  1  2  3  4  5  6  7
  8  91011121314
15161718192021
22232425262728
293031    

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 8 martie

La 1 martie a început a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară. Seria de manifestări dedicate acestui străvechi instrument se va încheia la 8 martie. Atunci, de ziua femeii, Filarmonica „Banatul” va oferi un concert simfonic de final de festival care va cuprinde Uvertura „Euryante” de Carl Maria von Weber, două Concerte pentru chitară şi orchestră „De Lieja” şi „De Toronto” de Leo Brouwer şi Simfonia nr.2, în do major op.61 de Robert Schumann.

Nu este surprinzător că Weber a fost şi compozitor de opere din moment ce ştim că a crescut în mediul teatrelor lirice. Părinţii săi făceau parte dintr-o trupă de teatru care dădea spectacole în oraşele germane, luându-l peste tot cu ei pe micul Carl. Încă de la 17 ani compunea mici piese pentru teatrele muzicale, ba chiar a fost numit director muzical la teatrul din Breslau, iar mai târziu la Dresda. Atunci, la Dresda, a compus opera „Euryanthe”denumită Mare Operă Eroico-Romantică. Premiera a fost la Viena în 1823. După 20 de reprezentaţii de succes, a dispărut de pe afişe, rămânând până azi pe o poziţie slabă în repertoriul de operă. Problema ei, remarcată din plin de compozitorii vremii, a fost libretul foarte subţire. Autoarea, Helmina von Chezy, n-a ştiut să exploateze satisfăcător povestea nobilului cavaler Gérard, Conte de Nevers, care o suspecta pe casta şi virtuoasa sa soţie, Euryanthe di Savoia, de înşelare şi trădare. Uvertura, o paradigmă a stilului romantic timpuriu, a avut succes mereu în debutul concertelor simfonice. A fost compusă după finalizarea operei, deci include materialul tematic folosit şi descrie cu ajutorul motivelor toate caracterele subiectului.

Juan Leovigildo Brouwer Mezguida, cu numele întreg, precum le place celor de origine hispanică, s-a născut în Havana, Cuba, la 1 martie 1939. La 13 ani începe să studieze chitara cu tatăl său, chitarist amator. De la vârsta de 17 ani, când începe să concerteze în public, este foarte interesat şi de compoziţie. Studiază muzica în Statele Unite, la Universitatea din Hartford şi mai apoi la Juilliard School. Cariera de solist s-a terminat în 1980 când a suferit o rană la tendonul degetului mijlociu de la mâna dreaptă. A continuat să compună şi să dirijeze concerte la pupitrul orchestrelor din Europa. Azi este un compozitor proeminent, prolific şi cu o activitate de promovare a chitarei ca instrument solistic. Este un eveniment să-l avem şi pe afişele noastre de concert. Soliştii celor două concerte pentru chitară vor fi Aniello Desiderio şi Thomas Müller-Pering.

Simfonia a II-a în do major op.61, de Robert Schumann va încheia programul simfonic de vineri. Prima audiţie a simfoniei a avut loc la 5 noiembrie 1846, la Gewandhaus sub conducerea lui Felix Mendelssohn-Bartholdy şi s-a bucurat de un succes răsunător, trebuind a fi reprogramată după numai 10 zile. Critica a considerat-o drept cea mai desăvârşită dintre cele patru simfonii ale lui Schumann, în principal datorită profunzimii ideatice. Aproape cu un an înainte, Schumann începuse să sufere de o puternică criză nervoasă, medicii interzicându-i să mai compună. Totuşi, după cum mărturiseşte într-o scrisoare, la terminarea simfoniei el a simţit că şi-a redobândit sănătatea. Deşi simfonia este profundă, dar nu pesimistă, partea a patra este o pagină plină de optimism şi măreţie. Cei prezenţi în sală o vor recunoaşte uşor pentru că tema principală a fost folosită cu ani în urmă drept siglă muzicală pentru emisiuni de televiziune.

Spre deosebire de celelalte trei simfonii, aceasta ne dezvăluie o unitate a celor patru mişcări, ideea poetică fiind liantul de unire în parcursul său. Motivul primei măsuri din introducere îl vom descoperi în toate cele patru părţi. Un alt element de remarcat ar fi măiestria la care a ajuns Schumann în legătură cu scriitura polifonică. Este de asemenea interesant faptul că plasează Scherzoul ca parte a doua a simfoniei, şi nu a treia, cum se obişnuieşte. Este o parte foarte vioaie dar dificilă, folosind din plin toate resursele de virtuozitate ale orchestrei de coarde. Partea a treia este un Adagio espressivo, un lied de o adâncă interiorizare, unde durerea se împleteşte cu extazul fericirii. Aşa cum am amintit, simfonia se încheie cu o parte ce ne aduce bucuria triumfului. Ultimele acorduri înseamnă şi un iureş nestăvilit al întregii orchestre.  

Dirijorul concertului va fi maestrul Masane Ota.

Mircea Tătaru

Festivalul de Muzica Veche Timisoara

Festival Muzica Veche 2018