Vinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo SliderVinaora Nivo Slider

ProPhilarmonia

<<  Iunie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
       1  2
  3  7  9
1012131516
1719202223
242526282930

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Joi 27 iunie

Afişul de concert din 27 iunie marchează finalul stagiunii de concerte 2018-2019. Maestrul Gheorghe Costin, dirijorul concertului, ne propune spre audiţie cele două Suite pentru orchestră „Peer Gynt” de Edvard Grieg şi Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în sol minor op. 16 de Serghei Prokofiev.

După primirea unei scrisori de la scriitorul norvegian Henrik Ibsen, care-i propunea să scrie muzica la drama sa „Peer Gynt”, Grieg s-a apucat entuziast să compună muzica la lucrarea care va deveni apogeul activităţii sale creatoare. Dacă poemul lui Ibsen este o satiră necruţătoare îndreptată împotriva părţilor slabe ale firii norvegienilor, prin întruchiparea aventurilor lui Peer Gynt, Grieg, din contră, a considerat că muzica sa trebuie să dezvăluie părţile luminoase, pozitive ale sufletului omenesc. Datorită muzicii lui Grieg, se poate spune că drama lui Ibsen a început să atragă atenţia publicului. Pentru că drama lui Ibsen se baza pe un basm popular norvegian, Grieg a folosit din plin unele caracteristici ale folclorului norvegian în temele sale. Pentru că întâmpina greutăţi în prezentarea dramei în  străinătate, Grieg a selecţionat 8 din cele 23 de scene muzicale şi le-a publicat în două suite, pe care le vom asculta. Prima se compune din Imagini de dimineaţă, Moartea Aasei, Dansul Anitrei şi În palatul regelui munţilor. Suita a doua se compune din Răpirea şi tânguirile lui Ingrid, Dans arab, Reîntoarcerea lui Peer Gynt şi Cântecul lui Solveig. Muzica lui Grieg a avut întotdeauna mare succes la publicul din întreaga lume şi aceasta datorită unui romantism bazat pe latura substratului folcloric norvegian, pe un optimism viguros, şi claritate — ca expresie a sincerităţii şi spontaneităţii sale.

Citeşte mai departe...

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 21 iunie

Maestrul Franz Metz se întoarce la Timişoara pentru a dirija concertul pe care l-a iniţiat, pentru a-l pune în valoare pe compozitorul Franz Limmer, care, în ultimii 23 de ani ai vieţii a trăit în orașul nostru. Astfel, la 21 iunie, în sala Capitol se va desfăşura un concert vocal-simfonic — medalion Franz Limmer.

Compozitorul s-a născut la 2 octombrie 1808 în Matzleinsdorf, o suburbie a Vienei. Tată său era un om de afaceri care avea o fabrică ce producea mătase.

Citeşte mai departe...

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 14 iunie

Pentru iubitorii muzicii reginei instrumentelor, concertul simfonic din 14 mai, va fi un adevărat festival al viorii. Continuând seria de concerte dedicate familiilor de interpreţi, Filarmonica Banatul ne oferă de această dată întâlnirea muzicală cu o familie care vine din Germania, toţi membrii fiind violonişti. Este vorba de familia lui Volkhard Steude, concertmaestru la Wiener Philharmoniker, care vine împreună cu Oreada, Eduard şi Lorenz. Concertul este departe de a fi monoton pentru că vom asculta lucrări celebre pentru vioară, două viori şi patru viori, care acoperă un interval muzical de la perioada barocă până la cea romantică. Programul convenit împreună cu maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, este compus din Concertul pentru două viori şi orchestră în la minor L`Estro Armonico, op.3 nr.8 de Antonio Vivaldi, Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor de Johann Sebastian Bach, Concertul pentru patru viori şi orchestră în si minor, L`Estro Armonico, op.3 nr.10 de Antonio Vivaldi, „Scene de balet” pentru vioară şi orchestră op.100 de Charles-Auguste de Bériot, „Habanera” pentru vioară şi orchestră op.83 de Camille Saint-Säens şi Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor,op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdi.

Citeşte mai departe...

Festivalul de Muzica Veche Timisoara

Festival Muzica Veche 2018