Concert simfonic | Invitată: 𝐅𝐄𝐋𝐈𝐂𝐈𝐀 𝐆𝐑𝐄𝐂𝐈𝐔𝐂 (Danemarca) 𝑜𝑏𝑜𝑖

„Pentru 11 noiembrie filarmonica ne oferă un program foarte interesant prin diversitatea lucrărilor, în centru aflându-se genialul Mozart.

Vom asculta — Adagio pentru orchestră de coarde de Remo Giazotto, Concertul pentru oboi şi orchestră în do major K.V.314  de Wolfgang Amadeus Mozart, Simfonia nr. 25 în sol minor, K.V.183 tot de Mozart şi Întrebare fără răspuns de Charles Edward Ives.

Foarte interesant este că  minunatul Adagio — ceea ce noi ascultăm cu mare bucurie, atribuit lui Tomaso Albinoni, a fost scris de muzicianul Remo Giazotto în 1949. În al Doilea Război Mondial, Biblioteca Saxonă din Drezda a fost bombardată. Între ruine Giazotto a găsit o bucăţică de hârtie ce conţinea 6 măsuri cu o temă şi bas continuu. Paternitatea aparţinea lui Albinoni, pentru că în sonata sa pentru trei instrumente, în sol major, se găseste această temă. Totuşi, ceea ce cunoaştem azi este compoziţia lui Giazotto. Nu găsim notele în domeniul public, pentru că Giazotto a murit în 1998 şi doar în 2048 vor fi oferite publicului, deci după 50 de ani, aşa cum prevede legea europeană. Încă un motiv că Remo Giazotto a fost recunoscut drept autor.

Între primăvara şi vara lui 1777, Mozart a compus un concert pentru oboistul Giuseppe Ferlendis din Bergamo, Italia. Fiind foarte reuşit, el l-a refăcut şi pentru flaut, în tonalitatea re major. A fost inspirat, pentru că la finele lui 1800, nu s-au mai găsit notele pentru oboi. Au disparut. Bernhard Paumgartner, dirijor, compozitor şi muzicologist austriac, a descoperit un manuscris parţial al concertului în arhivele din Salzburg Mozarteum. A recunoscut similaritatea cu concertul de flaut, astfel că s-a putut reconstitui totul. Azi, tinerii instrumentişti studiază acest concert, fiecare la intrumentul lui, fiind dintre cele mai importante partituri solistice pentru oboi şi flaut. Oboista Felicia Greciuc va fi solista acestui concert remarcabil.

La vârsta tinereţii eşti tentat să cauţi noi experimente, să te opui ordinii prestabilite şi ideilor conservatoare. Pe la finele secolului XVIII a apărut în Germania un curent devenit popular mai ales în artă — Sturm und Drang, furtună şi avânt. În literatură principalii exponenţi erau Johann Hamann, Johann von Herder şi Johann Wolfgang von Goethe. Câteva dintre simfoniile lui Haydn chiar erau incluse acestui curent. La 17 ani, Mozart, admirator al lui Haydn, s-a alăturat şi el mişcării. Astfel s-a născut în această ambianţă Simfonia nr.25 în sol minor. Această tonalitate o mai întâlnim doar în celebra simfonie nr. 40, compusă după 15 ani. De aceea lucrarea pe care o vom asculta se mai numeşte şi mica simfonie în sol minor. Caracteristicile acestui curent estetic, ce se regăsesc şi în simfonia nr.25, sunt schimbările dinamice bruşte, ritmurile pulsatorii, tremolourile, experimentele armonice, schimbările melodice tulburătoare. Mozart încearcă aici o libertate destul de amăgitoare. Prima reprezentare a simfoniei s-a petrecut în Statele Unite, la Boston în octombrie 1889, sub conducerea lui Wilhelm Gericke. A fost reluată abia în 1937 şi mai apoi în 1941 la New-York Philarmonic Orchestra condusă de Sir John Barbirolli, în sezonul centenarului lor.

Compozitor modernist american, Charles Ives s-a născut la 20 octombrie 1874 în Danbury, Connecticut. Azi este unul dintre compozitorii americani recunoscuţi internaţional, deşi în tinereţe a fost total ignorat, multe dintre lucrări nefiind cântate ani de zile. Lucrarea, Întrebare fără răspuns, ce va încheia concertul simfonic, a fost compusă în 1908 şi refăcută de câteva ori până la forma finală din 1935. Există şi o versiune pentru orchestră de coarde. Este un fel de studiu al contrastelor, trompeta solo pune întrebări de 7 ori şi primeşte răspunsuri tot mai agitate şi pe alocuri, atonale.

Este ca şi cum răspunsurile sunt tot mai nerăbdătoare şi disperate până aproape că-şi pierd sensul. După ultima întrebare a trompetei, corzile îşi prelungesc triada lor liniştită şi pură spre eternitate. Întâlnim în această extraordinară compoziţie o dihotomie între muzica tonală şi cea atonală, dar în acelaşi spaţiu muzical. Dirijorul concertului va fi maestrul Radu Popa.”

Mircea Tătaru