Concert simfonic | RUBEN GAZARIAN (Armenia/Germania) 𝑑𝑖𝑟𝑖𝑗𝑜𝑟, FLORIN ILIESCU 𝑣𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆

„Vineri 4 noiembrie, maestrul Ruben Gazarian, dirijorul concertului simfonic, ne propune spre audiţie Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op.61 de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr.1 în si bemol major, op.38 de Robert Schumann.

Deşi a scris 5 concerte pentru pian, Beethoven a scris un singur concert pentru vioară terminat în 1806. În proiectele anului 1792 a mai existat un concert în do major, dar a rămas doar la nivel de fragmente şi schiţe. Beethoven nu compunea foarte repede, dar acest concert l-a terminat în doar câteva saptămâni, între noiembrie şi decembrie. Aceasta, pentru că lucrarea fusese comandată pentru a fi interpretată cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, în 23 decembrie. Franz Clement, care nu era numai un bun violonist, dar şi dirijor şi director la un teatru din Viena, cunoscut sub numele Theater An der Wien, nu a avut timpul necesar să-l înveţe pentru a-l cânta din memorie, astfel că l-a interpretat cu notele în faţă. Autorul celor 10 Sonate pentru vioară şi pian şi al Romanţelor pentru vioară, a ştiut să pună în valoare toată gama resurselor expresive ale viorii, mai ales că era o perioadă de creaţie de mare inspiraţie în care a dat naştere la lucrări de excepţie cum ar fi Simfonia a III-a „Eroica” sau Sonata pentru pian „Appassionata”. Se observă că prin felul în care Beethoven a tratat atât instrumentul solist, cât şi aparatul orchestral, el a continuat procedeele folosite de Mozart în concertele sale pentru vioară. Însă, Beethoven reformulează legile de colaborare dintre ansamblu şi vioara solistă. În partea a II-a a concertului, bunăoară, Beethoven acordă o importanţă deosebită orchestrei prin atribuirea temei principale unor instrumente ale ansamblului. Cu toate că au fost destui interpreţi nemulţumiţi de acest mod de a trata vioara, ce părea a avea un rol secundar, vom vedea că intervenţiile cu caracter improvizatoric al instrumentului solist, de o splendidă frumuseţe, ridică foarte mult rolul acestuia, intonarea temei fiind doar o rezolvare banală. Solist în acest minunat concert va fi violonistul Florin Iliescu.

Muzica lui Schumann nu descrie, ci sugerează. De aici, reţinerea faţă de programatism, faţă de excese romantice şi efecte trecătoare. Cu toate aceste consideraţii adevărate, Simfonia I a fost denumită chiar de către compozitor — Frühlingssymphonie, simfonia primăverii. Nu se putea abţine, în septembrie 1840 se căsătoreşte cu aceea care va fi dragostea sa eternă, Clara Wieck.

Biografii lui Schumann spun că simfonia nu este numai răsunetul naturii reînviate, dar şi expresia luminii din sufletul său inundat de dragostea pentru Clara. Unii spun, foarte frumos, că această simfonie este luna de miere muzicală. Terminată la 20 februarie 1841, simfonia a fost prezentată la 31 martie, la Leipzig, sub conducerea lui Felix Mendelssohn-Bartholdy. Ea a fost primită deosebit de călduros de către public. Să ne întoarcem cu un an înainte. La geneza ei se află un însufleţitor poem al lui Adolf Böttger intitulat: Prin văi înfloreşte primăvara.

Ea apare pe fundalul unei creaţii dedicate pianului, pe plaiurile minunate al liedului lui Schumann. Încă înainte apare o simfonie „de şcoală” în sol minor ce atestă preocuparea tânărului de 22 de ani pentru orchestră. A fost denumită mica simfonie. Studiază simfonica lui Beethoven şi mai ales Simfonia în do major a lui Schubert. Aduce idei noi precum, în partea întâi, introducerea lentă în momentul suprem al dezvoltării sau aducerea adevăratei reprize a părţii după pauza generală, o supriză ce pare o codă. Tot aici, compozitorul uneşte liedul cu simfonia, procedeu aprofundat de Schubert. În toate părţile se simte, prin ineditul mesajului şi al formei reînnoite, un nou sistem de referinţă în muzica romantismului timpuriu”.

Mircea Tătaru