Soliști
Mihăilescu Dragoș
Solist concertist pian
Dragoș Mihăilescu este solist-concertist al Filarmonicii Banatul din Timișoara. A studiat pianul la Liceul de Artă Ion Vidu din Timişoara şi apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti. Din anul 1990 este şi cadru didactic asociat la Facultatea de Muzică din cadrul UVT Timişoara. Din anul 2012 deține titlul de doctor în muzică, doctoratul fiind susținut la Universitatea Națională de Muzică din București. Dragoş Mihăilescu s-a impus în viaţa muzicală a ţării precum şi în străinătate printr-o apreciată activitate solistică, susţinând recitaluri şi concerte cu orchestrele simfonice ale celor mai importante centre muzicale ale ţării.
Roman Doru
Solist concertist percuție
Născut în anul 1963 la Timișoara, unde a absolvit Liceul de Muzică Ion Vidu la clasa de Percuție a doamnei prof. Viorica Siminescu, Doru Roman este absolvent, în anul 1986, al Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima din Cluj- Napoca la clasa Maestrului Grigore Pop. În același an a devenit membru al Orchestrei Operei Române din Timișoara. Din anul 1990 este membru al Orchestrei Filarmonicii Banatul din Timișoara și solist-concertist începând din toamna anului 2007.