Concert simfonic – Alexandru Tomescu & Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul

Concertul simfonic al Filarmonicii Banatul Timișoara, din 7 octombrie, conţine două lucrări: Concertul pentru vioară și orchestră nr. 2 în sol minor, op. 63 de Serghei Prokofiev şi Simfonia nr. 10 în mi minor. op. 93 de Dmitri Șostakovici. După 18 ani de la primul concert pentru vioară, în re major, Prokofiev compune Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră în sol minor, op. 63. Scris în aceeaşi perioadă cu baletul „Romeo şi Julieta”, vom observa trăsături comune, un Prokofiev matur, dar şi mai reîntors spre tradiţii muzicale mai vechi. Să vedem în ce împrejurări a hotărât să-l compună. După ce violoniştii Robert Soetens şi Samuel Dushkin au interpretat cu mare succes sonata pentru două viori a lui Prokofiev, Igor Stravinski a compus un concert de vioară pentru Dushkin. În replică, Prokofiev a compus pentru Soetens concertul pe care-l vom asculta. Aşa cum singur declara, a conceput lucrarea în turneul nomad de concerte efectuat cu Soetens. Tema principală a părţii întâi a scris-o la Paris, tema principală a părţii a doua la Voronetz, orchestraţia la Baku, în Azerbaidjan, iar premiera a fost la Madrid, la 1 decembrie 1935, la Teatrul Monumental. Soetens deţinea, pentru un an, monopolul interpretării acestui concert în Europa.

Solistul concertului de vineri seara va fi violonistul Alexandru Tomescu. Muzica Simfoniei a X-a, în mi minor, op. 93 a stârnit discuţii, interes şi controverse, care continuă şi astăzi. Ele se referă la stilistica lucrării, la varietatea de sentimente ale fiecărei părţi. După surpriza provocată liderilor sovietici cu sprinţara simfonie a IX-a, pentru că ei se aşteptau la ceva gigantic, eroic, cu un ansamblu imens pe scenă, iată apare o altă simfonie, grandioasă, desigur, dar nu îndeajuns de eroică, nu îndeajuns de muzică a poporului. Şostakovici avea atunci alte sentimente, de disperare, teroare, violenţă. Printre stările tragice, cu greu mai întâlnim momente de izbândă. Ca artist şi om era considerat de cei din afară obedient politicii sovietice, iar mai marii regimului îl considerau trădător al idealurilor comuniste. După cutremurul provocat de Andrei Jdanov împotriva marilor compozitori ruşi: Prokofiev, Haciaturian, Miaskovski, Șostakovici şi alţii, a urmat o perioadă de adâncă degradare artistică. Lui Şostakovici se pare că i-ar fi spus „ai avut noroc că nu te-am împuşcat”. Prietenii îl părăsiseră. Aceasta era atmosfera pe care o descrie în simfonie. Între controverse s-a strecurat ideea că, cu capul plecat după dezamăgirea provocată şefilor comunişti cu simfonia a IX-a, partea a doua din simfonia a X-a ar fi, de fapt, portretul lui Stalin. Unii au văzut în partea a treia o semnătură muzicală a compozitorului. Tema principală a valsului se bazează pe sunetele D, S, C, H, aşa cum se scriu în limba germană notele re, mi bemol, do şi si. În limba germană numele său se scrie D. Schostakowitsch, deci primele patru litere. S-ar putea să fie într-adevăr o semnătură muzicală, mai ales că cealaltă temă se bazează pe nişte note care se apropie de numele unei eleve de care se pare că era ataşat, Elmira Nazirova.

Mai presus de aceste fapte anecdotice, simfonia se înalţă prin expresivitate şi frumuseţe, solicitând la maximum calităţile tehnice şi interpretative ale orchestrei.

Dirijorul concertului va fi maestrul Radu Popa.