Concert simfonic – Maja Bogdanovic & Orchestra Filarmonicii Banatul

“Maestrul Radu Paponiu, dirijorul concertului simfonic din 14 octombrie, ne propune spre audiţie Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor op.85 de Edward Elgar şi Simfonia a VII-a în re minor op.70 de Antonin Dvořak.Compozitorul romantic Elgar s-a afirmat în istoria muzicii în mod special prin Variaţiunile „Enigma”, prin marşul „Pomp and Circumstance” şi prin concertul pentru violoncel. Elgar mai este cunoscut şi datorită concertului său pentru vioară, foarte iubit de Yehudy Menuhin, dar spre deosebire de acesta, în principal mai zbuciumat şi pasional, concertul pentru violoncel este mai mult liric şi contemplativ. La premieră, la Londra, în octombrie 1919, Elgar a fost poftit să-şi dirijeze concertul, restul programului urmând a fi condus de un alt muzician. Cum se mai întâmplă în mediile artistice, Elgar a primit un timp de repetiţie foarte scurt, interval în care nu a putut aduce orchestra şi solistul la un nivel acceptabil. Astfel, el a înregistrat un eşec notabil. Doar în 1960, datorită interpretării violoncelistei Jacqueline du Pré, concert înregistrat, lucrarea şi-a câştigat faima meritată, neumbrită de atunci. Ea îşi va continua drumul victorios şi prin interpretarea violoncelistei Maja Bogdanović.

Concertul simfonic se va încheia cu Simfonia a VII-a a lui Antonin Dvořak. Simfoniile VII, VIII şi IX sunt culmea creaţiei simfonice a maestrului ceh. Primele două stau în umbra simfoniei „Din lumea nouă” care este cea mai populară. Totuşi, fiecare dintre cele trei arată un alt aspect al personalităţii compozitorului. Vineri, în sala Capitol vom asculta o lucrare foarte ambiţioasă în structură, furtunoasă şi cu un mesaj care se desprinde de şcoala cehă, devenind unul internaţional. Ea a fost terminată la 17 martie 1885, fiind executată în primă audiţie în aprilie, acelaşi an, la St. James`s Hall din Londra. A purtat şi numărul 2, fiind a doua publicată dintre simfoniile sale. Dacă succesul a fost extraordinar, publicarea a fost un coşmar.  Editorul german, Fritz Simrock a făcut totul pentru a-i crea dificultăţi şi a-l irita. Întâi a spus că nu poate publica lucrarea fără să aibă reducţia la două piane. Germanului nu-i convenea numele ceh de Antonin, ci dorea ca semnătura să fie Anton. La fel, titlul să fie în limba germană. Dorea ca dedicaţia pentru Societatea Filarmonică din Londra să fie omisă de pe partitură. În cadrul acestor cereri discriminatorii, pe care le poţi întâlni şi azi, Dvořak i-a cerut nişte bani în avans. Simrock i-a oferit 3000 de mărci, care era un preţ derizoriu. La auzul ofertei, compozitorul i-a răspuns că alţi editori ar fi bucuroşi să-i ofere dublu. Simrock, nervos, i-a dat 6000.

Continuăm partea anecdotică cu câteva însuşiri ale compozitorului. Viaţa reprezenta pentru el un lucru firesc, minunat. Respecta formele clasice, emana în lucrările sale sentimente emoţionale primare, ca un fiu din popor ce era şi nu a fost deloc afectat psihic precum mulţi compozitori ai romantismului târziu. Simfonia a VII-a este cea mai clasică din punctul de vedere al construcţiei, dar şi parţial un pic greoaie şi convenţională, dându-le unor critici motiv să o denumească brahmsiană. Dar, începând cu partea a treia, uită formalismele clasice şi ne aduce delicioase mişcări individuale, cântece cehe, contramelodii şi polifonii lipsite de afectare.”

MIRCEA TĂTARU