CONCERT SIMFONIC | In memoriam NICOLAE CORNEANU

Vineri, 24 noiembrie 2023, de la ora 19:00, vă invităm să luați parte la un concert simfonic dedicat memoriei mitropolitului Nicolae Corneanu. Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara va interpreta în deschidere Simfonia nr. 5, p. IV, Adagietto de G. MAHLER.

În program urmează Concertul pentru fagot și orchestră în si bemol major, K. 191 de W. A. MOZART, ce îl va avea solist pe fagotistul CONSTANTIN BARCOV. Concertul se încheie cu Simfonia nr. 1 în re major, D. 82 de F. SCHUBERT.

Dirijorul concertului va fi maestrul RADU POPA.

În continuare, avancronica de concert semnată de maestrul Mircea Tătaru:

„Cu o lună înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Filarmonica „Banatul” organizează un concert simfonic dedicat memoriei mitropolitului Nicolae Corneanu. Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, ne propune un program alcătuit din Adagietto pentru orchestră de coarde de Gustav Mahler, Concertul pentru fagot şi orchestră în si bemol major K.191, de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia nr.1 în re major de Franz Schubert.

Regăsim în vasta literatură muzicală diferite părţi din simfonii care s-au remarcat prin frumuseţea şi expresivitatea lor, devenind mai apoi piese de sine stătătoare pe afişele de concert. Chiar Mahler mai are un Adagio celebru, dar acesta are o istorie aparte. Compozitorul s-a stins înainte de a termina Simfonia a X-a. Au rămas 72 de pagini de partitură, restul fiind doar schiţe. Adagio a rămas integral şi reia ideile ultimelor lucrări — resemnarea senină şi contemplaţia tristă ca un cântec de rămas bun.

Adagietto, această parte a IV-a din Simfonia a V-a este piesa orchestrală cea mai faimoasă a lui Mahler, şi cea mai cântată dintre toate extrasele simfoniilor sale. Durează cam 10 minute, dar unii dirijori o interpretează lărgit, datorită expresivităţii sale extraordinare, astfel putând să dureze chiar aproape 12 minute. A fost răspândită în lume şi prin folosirea ei de către Luchino Visconti în filmul Moarte la Veneţia. În 1968, la 8 iunie, a fost auzită în Catedrala Sfântul Patrick din New York cu ocazia slujbei de înmormântare a lui Robert Kenedy.

Adagietto este în realitate o adevărată introducere la ultima parte a simfoniei. Lirismul ei nu a fost încredinţat decât orchestrei de coarde, căreia i se adaugă acordurile unei harpe. La premieră, critica o considera o pagină genială, cu o sonoritate nemaiauzită până atunci. Se mai spunea că trebuie să închizi ochii şi să-ţi imaginezi un apus de soare în munţi, un asfinţit care în solitudine, să-ţi aducă fericire.

Un personaj al aristocraţiei din München, Baronul Freiherr Thaddäus von Dürnitz, mare admirator al tânărului Mozart, i-a cerut acestuia să compună un concert pentru fagot. Baronul era un entuziast muzician amator, el însuşi având câteva compoziţii. Atunci, în 1774, a fost primul concert compus de Mozart pentru un instrument de suflat. Avea 18 ani. A mai compus apoi pentru baron încă 3 concerte şi o sonată pentru fagot, dar care s-au pierdut. Dintr-o scrisoare a tatălui său se pare că nici nu a fost recompensat pentru aceste compoziţii. Dar acest frumos concert a devenit celebru, în special pentru fagotişti care, în mod obligatoriu, au în repertoriu această lucrare. Ea este cerută în mai toate competiţiile şi audiţiile pentru ocupare de posturi în orchestre. În partea a doua există o frumoasă melodie lirică întâlnită mai târziu şi în opera Flautul fermecat. Solist va fi fagotistul Constantin Barcov.

Când a scris prima sa simfonie, Schubert era chiar mai tânăr decât Mozart. Avea 16 ani şi era pe cale să absolve Seminarul Imperial de la Viena. A studiat 5 ani cu Antonio Salieri, duşmanul lui Mozart. Dorea să continuie cariera tatălui, care era profesor. El nu avut un dascăl care să-l ajute pe tărâmul muzicii simfonice. Salieri i-a dat nişte noţiuni sterpe de compoziţie, fără să-i dezvolte extraordinarul său simţ muzical. Pe lângă studiul aprofundat al partiturilor simfonice ale marilor compozitori, l-a ajutat foarte mult experienţa cu orchestra şcolii şi cu orchestra înfiripată în casa tatălui său, unde mai acţiona ca dirijor. Aici a înţeles particularitatea instrumentelor, funcţiile lor şi raporturile dintre ele pentru echilibrul sonor. Ca şi creaţie, simfonia întâi nu este la nivelul Simfoniei a IV-a, a V-a, a VII-a, „Neterminata” sau Marea simfonie – a IX-a, de aceea nu apare des pe afişul scenelor de concert. Simfonia pe care o vom asculta, compusă în 1813, este foarte bine construită şi are un simţ foarte dezvoltat al proporţiilor. Vom observa că aşteptatul contrast emoţional se rezolvă în această fază prin echilibru, prin împletire armonioasă şi prin efuziune lirică.”