Octetul lui Franz Schubert este una dintre cele mai importante compoziții din istoria muzicii clasice, iar în cadrul acestei ediții a Festivalului Eufonia, ne îndreptăm spre împlinirea unui vis, acela de a o aduce în fața dumneavoastră.
Compozitor cu o soartă tragică, Schubert a trăit doar până la vârsta de 31 de ani, însă ne-a lăsat adevărate comori muzicale. Octetul pe care vi-l propunem spre audiție în cadrul concertului extraordinar de închidere din data de 22 septembrie, a fost creat pe când compozitorul avea doar 27 ani. Scrisă pentru două viori, violă, violoncel, contrabas, corn, fagot și clarinet, prima parte a lucrării este inspirată din titlul propriului său lied, Der Wanderer. De aici pornește și titlul acestui concert, ce semnifică metaforic și călătoria noastră prin viață.
Partea lentă a acestui octet este una dintre cele mai frumoase fragmente de acest fel compuse vreodată, iar interpretarea muzicienilor internaționali prezenți anul acesta la Festivalul Eufonia promite o seară magică.
Pentru întâia oară în cadrul festivalului, vom asculta și creația compozitorului american Henry Cowell (1897 – 1965) intitulată „Irish Legends”, dar și o lucrare semnată de compozitorul francez Émile Paladilhe (1844 – 1926). Vă așteptăm la Sala Capitol, de la ora 19:00, ca să savurăm împreună un program artistic senzațional, ce încheie ediția Chasing Dreams a Festivalului Eufonia.