Concert simfonic | Dirijor: RÓBERT FARKAS, solistă: SILVIA CAREDDU – flaut

Maestrul RÓBERT FARKAS ne propune în deschidereaa concertului de vineri, 19 ianuarie 2024 Uvertura „Rosamunda”, D. 644 de F. SCHUBERT.

Apoi, orchestra noastră și solista SILVIA CAREDDU (flaut) vor interpreta Concertul pentru flaut și orchestră în re major, op. 283 de C. REINECKE.

Pentru final, maestrul a ales Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 – Pastorala de L. VAN BEETHOVEN.

Concertul are loc la Sala Capitol, la ora 19:00.

În continuare, avancronica de concert semnată de maestrul Mircea Tătaru:

„Maestrul Róbert Farkas, dirijorul concertului simfonic din 19 ianuarie, ne propune spre audiţie Uvertura „Rosamunda” de Franz Schubert, Concertul pentru flaut şi orchestră în re major op. 283 de Carl Heinrich Reinecke şi Simfonia nr. 6 în fa major op. 68 de Ludwig van Beethoven.

Este interesant să aflăm că în timpul vieţii lui Schubert, această uvertură nu se chema deloc astfel: Rosamunda. Mergând pe firul dezvăluirii identităţii ei adevărate se observă că ea a fost compusă în noiembrie 1817, cu titlul Uvertura în stil italian. Mai apoi, a devenit uvertură la o muzică de scenă pentru o piesă teatrală comandată lui Schubert de către Teatrul din Viena cu titlul „Harpa Magică”. Neavând timp destul pentru a compune şi introducerea la această muzică de scenă, Schubert a decis să împrumute uvertura din 1817, ceea ce cunoscătorii pot lesne dovedi şi prin faptul că muzica uverturii n-are nicio legătură cu muzica de scenă. La 19 august 1920, Harpa magică a fost primită cu destulă răceală, atât piesa, cât şi muzica, apoi a intrat rapid în obscuritate. Norocul melomanilor a fost un editor care a imprimat, probabil din greşeală, această uvertură odată cu muzica compusă de Schubert pentru Prinţesa Ciprului. Dacă muzica de scenă a dispărut după două reprezentaţii, uvertura şi-a câştigat o frumoasă reputaţie internaţională. După o introducere mai întunecată, muzica compusă în formă de sonată vrea să ne dovedească că este scrisă în stil italian.

În continuarea programului vom asculta Concertul pentru flaut şi orchestră, în re major, op. 283, de Carl  Heinrich Reinecke, în interpretarea flautistei Silvia Careddu. Deşi mai puţin cunoscut la noi, Reinecke, (23 iunie, 1824 –10 martie, 1910) la vârsta maturităţii era cunoscut în Europa drept un reputat dirijor, compozitor şi profesor. În tinereţe a studiat pianul cu tatăl său devenind în scurt timp un pianist apreciat. După mai multe concerte, în special în ţările scandinave, este angajat, la 22 de ani, ca pianist solist la Curtea Regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei. Mai târziu devine dirijor, ajungând să conducă mulţi ani Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Ca profesor la Conservator, a avut printre elevi pe Grieg, Sinding şi Arthur Sullivan. A fost căsătorit cu una dintre fiicele lui Franz Liszt.

De multe ori în viaţă Beethoven a fost dezamăgit de comportamentul oamenilor, aceasta fiind explicaţia faptului că îi plăcea să se izoleze sau era ursuz în societate. Fericirea supremă era să se afle în mijlocul naturii pe care o iubea cu pasiune. Într-o scrisoare adresată unui prieten scria cât de fericit este să se plimbe în pădure printre copaci, să stea în iarbă, să admire stâncile. Toate acestea îi dăruiau rezonanţa de care avea nevoie. În urma unor asemenea sentimente s-a născut Simfonia a VI-a, o lucrare programatică ce descrie scene şi evenimente din natură. De aceea ea are supradenumirea de „Pastorala”. Simfonia nu este o pictură sonoră, ci doreşte să fie o transmitere de sentimente născute din contactul cu natura. Compozitorul a simţit nevoia să dea fiecărei părţi o denumire, scoţând în evidenţă sentimentele declanşatoare ale genezei.

Iată subtitlurile: Trezirea sentimentelor pline de viaţă la sosirea în sat, Scenă la pârâu,  Grup vesel de săteni, Sentimentul de bucurie al oamenilor după trecerea furtunii. Ultimele părţi se desfăşoară fără pauze, finalul simfoniei fiind o sublimă linişte sufletească, o contopire a omului cu natura.”