Concert simfonic extraordinar | Orchestra Radiodifuziunii din KÖLN (WDR)

„Marţi, 14 martie pe scena Capitol va avea loc un Concert Simfonic Extraordinar prin invitarea Orchestrei Simfonice Westdeutscher Rundfunk din Köln. Sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, împreună ne vor oferi un medalion Brahms: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în si bemol major, op. 83 şi Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98.Scris la mai mult de 22 de ani de la primul său concert pentru pian, această lucrare este puternic pătrunsă de stilul de simfonist al lui Brahms. De altfel şi durata este mai lungă decât un concert instrumental, ajungând la dimensiunile unei simfonii, cam 50 de minute. Unii critici au denumit-o Simfonie cu pian obligat. Lungimea se datorează faptului neobişnuit de a introduce încă o parte, un scherzo, rupând tradiţionala structură a concertului instrumental. O altă dezicere de la tradiţie este renunţarea la obişnuita introducere orchestrală, dar acest curaj îl avusese Beethoven mai înainte. Întărind ideea afirmării noului prototip de concert, Brahms desfăşoară fiecare parte cu multă amploare, cu o gândire simfonică evoluată, care, totuşi, nu ştirbeşte dominaţia pianului solist. La acest concert, Brahms nu foloseşte deloc tromboni, ba chiar în partea finală, renunţă şi la trompete, ceea ce nu o lipseşte de forţă, putere şi strălucire. Concertul a fost dedicat lui Eduard Marxen, profesorul lui Brahms.

Marţi seara vom asculta concertul în interpretarea pianistului Simon Trpčeski.

Pe la începutul anului 1890, în timpul unei călătorii în Italia, Brahms se gândea la compunerea simfoniei a V-a, dar mai apoi a renunţat la proiect, distrugând toate schiţele, în afară de câteva idei muzicale pe care le-a folosit în cvartetul de coarde op. 111. El spunea editorului, în scrisoarea însoţitoare notelor pentru cvartet: „Este timpul să mă opresc”.

Astfel, simfonia a IV-a rămâne ultima lucrare simfonică brahmsiană. Mesajul ei se caracterizează printr-o mare forţă generalizatoare, printre multele particularităţi este de menţionat faptul că se sprijină pe tradiţie, dar aduce şi multe idei originale. Bunăoară, printr-un joc de cuvine, spunem că această ultimă simfonie, este prima simfonie din istoria muzicii care generează finalul pe o temă de ciaccona. Construcţia magnifică, pe baza acestei forme din baroc, înlesneşte încoronarea finalului. Cu toate că substanţele tematice au legătură cu etosul muzicii unor vremuri apuse, dezvoltarea şi finalizarea acestor teme se înscriu într-o modernitate ce depăşeşte romantismul perioadei, înscriindu-se într-un viitor pe care Brahms îl prefigurează şi care va apărea în domeniul simfonismului ce va să urmeze în sfera universului modal. Întreaga forţă spirituală şi experienţă artistică a lui Brahms se concentrează în această minunată lucrare simfonică”.

Mircea Tătaru