Concert simfonic extraordinar | Róbert Farkas (dirijor) & Sylvia Rena Ziegler (mezzosoprană)

Concertul are în program Simfonia a IV-a în sol major de Gustav Mahler. A fost compusă în anii 1899-1900. După premiera absolută din 25 noiembrie 1901, la München, sub conducerea compozitorului, Mahler a revizuit-o de mai multe ori, intervenind în instrumentaţie, dinamică şi articulaţii. La fel ca alţi mari compozitori şi Mahler a fost mereu torturat de probleme şi îndoieli, a suferit datorită nedreptăţilor şi şicanelor îndreptate spre el din unele medii artistice. Majoritatea problemelor sale sunt reflectate în simfoniile sale, mai puţin în Simfonia a IV-a, o lucrare aflată sub un cer fără nori.

Această oază de fericire are echivalent în istoria muzicii. Bunăoară, Simfonia clasică a lui Prokofiev sau Simfonia a IX-a a lui Şostakovici. Este o tipologie a simfoniei lirice de seninătate clasică, cu o mică inserţie de experiment baroc. Particularitatea ei provine din tonurile deschise, planurile clare şi transparente, mănunchiurile de jocuri tandre, spiritualizate. Este o tipologie tipic mahleriană ce ţine de genul austriac de divertisment, fără să uite de tematicile lui Haydn şi de eleganţa armonizărilor mozartiene. Bunăoară, chiar în partea întâi, găsim o atmosferă zburdalnică, sprinţară şi totuşi duioasă cu un motiv al zurgălăilor agitaţi de nişte băieţi veseli, tipic vieneză.

Tema a doua parcă-i influenţată de ştrengarul „Till” al lui Strauss. O noutate absolută este partea a doua, cu introducerea în scherzo a unei viori solo acordată cu un ton mai sus. Primul violonist al orchestrei trebuie astfel, să cânte alternativ solo-uri pe două viori cu acordaj diferit. Rolul viorii cu acordaj special este de a da acestei părţi o atmosferă de umor sarcastic. Este o voioşie stranie, o ţesătură sticloasă formată dintr-un păienjeniş de linii în permanentă prefacere. În comica ei tânguire, vioara sugerează ceva la graniţa dintre hazliu şi funest. Acest hiperromantic scherzo este format din două triouri şi o codă. Concertmaestra Violeta Oşorhean va susţine acest solo interesant. După imaginea luminoasă a copilăriei primei părţi, a comicului bizar din a doua, Mahler introduce în partea a treia un adagio de profundă concentrare. Principiul tehnicii variaţionale este aplicat aici, cântul imnic fiind supus varierii în mod continuu.

Altă noutate este o voce de soprană în partea a IV-a, ce intonează un duios cântec, viziunea unei naive copile despre paradis. Este vorba de „Das himmlische leben”, compus de Mahler în 1892. Se vede în acest experiment foarte reuşit că autorul de lieduri l-a influenţat în bine pe simfonist. Se poate spune că era expresia aspiraţiei lu Mahler spre linişte şi curăţenie sufletească într-o lume tulburată de suferinţă, teamă şi nedreptăţi.

Naivitatea voită a acestei extraordinare compoziţii a fost comentată pe atunci de unii care erau obişnuiţi ca muzica sa să fie grandioasă şi cu o arhitectură măreaţă. Mahler, prin Simfonia a IV-a a deschis un alt orizont. Marii muzicieni, precum Bruno Walter, au înţeles pe deplin noutatea mesajului şi profunzimea simplităţii ei, apreciind-o în mod deosebit.

(Avancronica de Mircea Tătaru)