Concert simfonic | Invitat: DAVID CRESCENZI (Italia) – dirijor

Maestrul DAVID CRESCENZI (Italia), fost colaborator al Teatrului Operei din Cairo, Egip, fost Maestru de Cor la Teatrul Carlo Felice din Genova, colaborator al Operei din Düsseldorf, al Operei Naţionale Române Timişoara, Director Artistic la Opera Națională Română din Cluj și Dirijor colaborator permanent la Opera Națională Română din Iași, va dirija Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, în cadrul concertului simfonic de vineri, 23 decembrie, ce va avea loc de la ora 19:00, în Sala Capitol.

În program:

I. CEAIKOVSKI – Suita Spărgătorul de nuci, op. 71

GOUNOD – Balet din opera Faust

VERDI – Balet din opera Macbeth

PONCHIELLI – Dansul orelor

În continuare, avancronica de concert, semnată de maestrul Mrcea Tătaru:

“În aşteptarea minunatelor sărbători ale Crăciunului, Filarmonica Banatul ne pregăteşte o feerică seară muzicală, un program de dansuri şi balete celebre din opere. Dirijor va fi maestrul David Crescenzi, un muzician dăruit în special scenelor de operă. În program, Suita „Spărgătorul de nuci” op.71, de Piotr Ilici Ceaikovski, Balet din Opera „Faust” de Charles Gounod, Balet din opera „Macbeth” de Giuseppe Verdi şi Dansul orelor de Amilcare Ponchielli.

Concertul se va deschide cu Suita „Spărgătorul de nuci”. Este vorba despre un extras de 6 piese din baletul-feerie în două acte şi trei tablouri după un subiect al lui Alexandre Dumas, care l-a prelucrat după basmul lui E. T. A. Hoffmann. Totul porneşte de la un spărgător de nuci primit cadou de Crăciun de micuţa Maria. Văzând cât de mult ţine aceasta la cadou, băieţii răutăcioşi iau spărgătorul şi îl strică. Neputând să doarmă de grija micii unelte, Maria se furişează în camera unde era aceasta şi de aici începe însufleţirea tuturor păpuşilor şi obiectelor. Bineînţeles, spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ frumos. De fapt, este o alegorie a vieţii omeneşti cu bune şi rele. În istoria muzicii mai întâlnim legarea simfonismului cu subiectul marionetelor însufleţite: Cutia cu jucării compusă de Claude Debussy sau Petruşca lui Igor Stravinski.

Faust, compusă de Gounod, este cea mai ilustră manifestare a tipului de operă romantică franceză tradiţonală. Între cele 12 opere compuse de Gounod, Faust, este cea mai valoroasă şi reprezentativă a perioadei respective. Libretul a fost realizat după binecunoscuta dramă a lui Johann Wolfgang von Goethe. De fapt, această tragedie a lui Faust se cunoştea bine, de ani buni, din reprezentările teatrale, mai ales versiunea lui Michel Carré. De la acesta, Gounod a luat cadrul structural, incluzând şi multe elemente din drama lui Goethe. La 10 ani după realizare, compozitorul a fost rugat să compună şi o scenă de balet, special pentru reprezentarea operei la Paris, în 1869. Iată, în câteva cuvinte, unde a plasat el scena baletului, devenit mai apoi celebră în lumea muzicii. Vrând să-l facă a uita dragostea Margaretei, Mefisto îl conduce pe Faust în imperiul lui – împărăţia umbrelor. Dansul fantastic în care i se perindă în faţa ochilor femei deosebit de frumoase, nu-l poate amăgi. El nu poate uita icoana blândă şi curată a iubitei lui. Baletul teribil este denumit Noaptea Walpurgiei. Mai târziu, muzica baletului a fost structurată în 7 momente şi publicată drept o lucrare de sine stătătoare pentru a fi accesibilă scenelor de concert.

Următoarea lucrare este tot o muzică de balet. De data aceasta, este din opera Macbeth de Verdi. Această operă în patru acte, pe un libret de Francesco Maria Piave, este bazată pe drama cu acelaşi nume a lui William Shakespeare.

În dramă este descrisă ascensiunea lui Macbeth, după decesul Reginei Elizabeth, în 1603. Cum s-ar spune azi, este o poveste horror, pentru că există legături între nişte vrăjitoare şi Lady. Degeaba se încearcă a le înfrâna puterea magică, legătura dintre ele se extinde. Momentul baletului se petrece când vrăjitoarele se adună în jurul unui cazan într-o peşteră întunecată şi începe un vals infernal.

De compozitorul Ponchielli au auzit mai mult iubitorii de operă, pentru că lucrarea cea mai vestită a sa este opera Gioconda, des reprezentată şi la Timişoara. S-a născut aproape de Cremona, Italia, în orăşelul Paderno Fasolaro, azi Paderno Ponchielli, la 31 august 1834. În 1881, a fost numit maestro di capella la Catedrala din Bergamo şi, în acelaşi an, profesor de compoziţie la Conservatorul din Milano, unde i-a avut elevi pe Giacomo Puccini şi Pietro Mascagni. A murit de pneumonie în 1886. La Gioconda, operă în patru acte, se bazează pe subiectul dramei lui Victor Hugo. A fost compusă în 1876 şi a suferit câteva revizuiri. Acţiunea se petrece la Veneţia în secolul al XVII-lea. În actul III, în salonul palatului nobilului Alvise sosesc oaspeţii la petrecerea pe care acesta o organizase. În cinstea lor, Alvise pregătise un balet-surpriză — Dansul orelor. Atât de reuşită este muzica pe care o vom asculta în încheierea serii de vineri, încât a fost folosită în 1940 de studiourile Walt Disney în filmul „Fantasia” şi, mai apoi, în diferite lucrări vocale de popularitate”.

Mircea Tătaru