Concert simfonic | MARIA MARICA – vioară, CORNELIUS ZIRBO – violoncel, CADMIEL BOȚAC – pian

În continuare, avancronica de concert, semnată de maestrul Mircea Tătaru:

„Prima dată în această stagiune avem parte de un concert de concerte.Invitaţi sunt căştigătorii Concursului New Hope 2021. Sub conducerea maestrului Radu Popa vom asculta: Variaţiunile pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33 de Piotr Ilici Ceaikovski, Concertul pentru pian şi orchestră nr. 20 în re minor K.V. 466 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, op. 64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy.

Violoncelistul Cornelius Zirbo ne va dezvălui frumuseţea Variaţiunilor rococo. Până la începutul primăverii lui 1877, când a terminat această lucrare concertantă, Ceaikovski nu prea a fost atras de lucrările în formă de variaţiuni. O singură piesă pentru pian, op. 19 nr. 6, fusese scrisă folosind această modalitate de a compune. Problema majoră care se pune este ca variaţiunile, care se bazează pe o temă comună, să prezinte diversitate, să stârnească interesul, să nu fie monotone. Acest pericol, Ceaikovski l-a evitat datorită măiestriei sale desăvârşite. A mai reuşit să creeze mici pasaje cu rol de punte de la o variaţiune la alta. Lucrarea a fost dedicată violoncelistului Wilhelm Fitzenhagen, care mai târziu, a încercat să adauge pasaje violoncelului solo, ceea ce a dus la nemulţumiri ale editorilor, dar nu numai lor. Petr Jurgenson, cel mai mare publicist rus de la începutul secolului XX, a protestat, şi într-o scrisoare adresată compozitorului, se exprima în final „Dumnezeule! Ceaikovski să fie corectat de Fitzenhagen?!”

Iată un concert aproape romantic pentru clasicul Mozart. Nu degeaba a fost concertul preferat al lui Ludwig van Beethoven. Între cele 27 de concerte pentru pian, doar două sunt într-o tonalitate minoră, acesta în re minor, numerotat ca al douăzecilea şi cel cu numărul douăzecişipatru. Această tonalitate, cât şi zbaterile romantice întâlnite, în special la început, ca nişte furtuni de rău augur, ne sugerează reminiscenţe dramatice din opera sa Don Giovanni. În totalitatea sa, concertul ne oferă stări diverse şi o gamă largă de sentimente, fiecare auditor, indiferent de opţiuni, va avea partea sa de satisfacţie. A fost compus la Viena în 1785. Pe scena Capitol el va fi interpretat de pianistul Cadmiel Boţac.

Fiind dirijor principal la orchestra Gewandhaus din Leipzig, Mendelssohn l-a propus concertmaestru pe prietenul său din copilărie, Ferdinand David, un foarte bun violonist. În 1838, i-a propus acestuia colaborarea la un concert pentru vioară. Șase ani a durat munca la perfecţionarea lucrării, timp în care a colaborat mereu cu David. Probabil că sugestiile acestuia au fost de folos şi au ajutat la elaborarea unui concert cu multe inovaţii. Deşi fiecare dintre cele trei părţi tradiţionale are structura obişnuită — repede-rar-repede — există noutăţi cum ar fi lipsa introducerii orchestrale, violonistul intrând cu tema chiar în măsura a doua, faptul că fiecare parte se leagă de următoarea prin mici pasaje de trecere. Apoi, cadenţa solistului din prima parte nu este lăsată la voia interpretului, ci a fost compusă de Mendelssohn şi introdusă organic la mijlocul părţii. Premiera s-a petrecut la 13 martie 1845 cu Ferdinand David solist. Compozitorul fiind bolnav, concertul a fost dirijat de Niels Gade, în tinereţe un mare violonist, originar din Danemarca. Concertul a fost reluat în 23 octombrie, acelaşi an, cu Mendelssohn la conducere. Este primul concert reprezentativ al noii ere romantice, ale cărei porţi se deschiseseră, şi este inclus între marile concerte care vor urma în Germania, cele ale lui Beethoven, Brahms şi Bruch. Cronicarii le-au atribuit câte o caracteristică fiecăruia. Concertului lui Mendelssohn i-au spus Giuvaerul inimii. Solistă va fi violonista Maria Marica.”

Mircea Tătaru