Concert simfonic Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara | Dirijor: RADU POPA

Cei trei clasici vienezi reprezintă tema concertului simfonic de vineri, 22 septembrie 2023, susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorală a maestrului RADU POPA, și la care vă invităm cu drag să luați parte.

De la ora 19:00, la Sala Capitol vom audia: Divertisment pentru orchestră de coarde, K. 136 de W. A. MOZART, 12 Contradansuri de L. VAN BEETHOVEN și Simfonia nr. 73 în re major, Hob. I:73 de J. HAYDN.

În continuare, avancronica de concert, semnată de maestrul Mircea Tătaru:

„Filarmonica Banatul Timișoara a programat pentru vineri, 22 septembrie 2023, un concert senin, ca un început de toamnă. Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, ne propune Divertisment pentru orchestră de coarde K.V. 136 de Wolfgang Amadeus Mozart, 12 Contradansuri de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 73 în re major de Joseph Haydn.

Etapă nouă în dezvoltarea muzicii, clasicismul a fost în mod firesc o evoluție care a derivat din transformările petrecute în toate artele, dar și în filozofie. Artiștii succesori ai preclasicismului au aspirat la opere de artă de frumuseți ideale, desăvârșite, armonioase, echilibrate, reflex al tendințelor de unitate și stabilitate. De aici faptul că artiștii au exteriorizat doar acele afecte pe care cugetul le-a limpezit, le-a modelat. Zonele neguroase și adânc afectate ale sufletului au fost evitate, rămânând în sarcina epocii romantice ce urma. Sentimentele de certitudine și echilibru s-au răsfrânt cu predilecție din creațiile clasicilor. Toate inovațiile lor au devenit modele până chiar în ziua de azi, de unde și denumirea de muzică clasică. Aceste paradigme în modalitatea de exprimare a conținutului artistic au atins adevărate culmi în toate genurile muzicale în creația celor trei mari „vienezi” Haydn, Mozart și Beethoven.

Piesele instrumentale cu denumirea de Divertisment au devenit un gen în secolul XVIII, desemnând o muzică luminoasă, veselă, de amuzament. Vine de la denumirea din italiană — divertire. De obicei, era compus pentru ansambluri mici,  precum orchestrele de coarde. Nu știm prea multe despre lucrarea pe care o vom asculta, pentru că deşi Mozart scria multe scrisori care erau o sursă de cunoaştere pentru cronicari, acestea erau compuse când era în străinătate. Ori când a compus acest divertisment se afla la Salzburg, acasă, lucrând asiduu la opera Lucio Silla. Era în iarna anului 1772, când, poate pentru a se relaxa, a compus trei asemenea divertismente, printre care şi cel notat în catalog cu nr. 136. Este scris în trei mişcări, în maniera simfoniilor italiene, astfel încât toate trei se cunosc sub denumirea de Simfonietele din Salzburg. S-a descoperit că titlul de Divertimento nu ar fi fost scris de mâna lui Mozart pe partitura originală.

La o săptămână după ce a împlinit 20 de ani, Beethoven l-a întâlnit pe Haydn, care era în drum spre Londra. Era în decembrie 1790. În iulie 1792, l-a revăzut şi i-a arătat două compoziţii, cantate, scrise de el. Impresionat, Haydn i-a spus că dacă ar putea veni la Viena, s-ar ocupa de educaţia sa muzicală. Astfel a devenit Beethoven elevul lui Haydn. În perioada aceea, sub îndrumarea lui Haydn a compus cele 12 Contradansuri. În viaţa culturală a Vienei de atunci, contradansurile erau bine primite de către public. Cei mai mulți compozitori celebri de pe vremea aceea, incluzându-i şi pe Mozart şi Haydn, au compus acest tip de muzică la vârste înaintate, faţă de Beethoven, care a compus contradansurile în tinereţe. Mai mult de jumătate din contradansuri le veţi recunoaşte pentru că fragmente din ele apar şi în Simfonia a III-a „Eroica”, dar şi în baletul Creaţiunile lui Prometeu, singurul balet al lui Beethoven.

Anul 1781 a fost unul deosebit pentru Haydn deoarece l-a întâlnit pe Mozart, care avea atunci 25 de ani. I-a schimbat viaţa, chiar şi stilul muzical. Dar şi Mozart a recunoscut măiestria lui Haydn, inspirându-se reciproc în felul de a compune. Imediat după întâlnirea celor doi, Haydn a compus Simfonia nr.73, care nu este o imitaţie după Mozart, ci creaţia unui Haydn matur. La fel precum multe simfonii haydniene, şi aceasta are o denumire în subtitlu — „Vânătoarea”. În ultima parte se evocă o vânătoare prin chemările unui corn dublat de oboi. Simfonia nr.73 este una dintre puţinele simfonii ale lui Haydn care se încheie liniştit, simplu.”

Mircea Tătaru