Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Concert vocal-simfonic extraordinar | Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul, Corul Liceului „Ion Vidu” și Corul comunitar | Dirijor: GABRIEL BEBEȘELEA

septembrie 7, 2024 @ 20:00 - 22:00

Corul comunitar continuă cu o nouă provocare. După debutul de anul trecut, când peste 300 de timișoreni reuniți de pasiunea comună pentru muzică au urcat pe aceeași scenă în fața a peste 2.500 de spectatori și au dat glas unuei părți din Simfonia a IX-a de Ludwig Van Beethoven (Oda bucuriei – imnul Uniunii Europene), anul acesta, în 6 și 7 septembrie, vor susține un nou concert în cadrul căruia vor interpreta celebra lucrare a lui Carl OrffCarmina Burana, una dintre cele mai populare creații ale tuturor timpurilor.

Corul comunitar va cânta împreună cu Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara, sub conducerea dirijorală a maestrului GABRIEL BEBEȘELEA.

Soliști: soprana Aleksandra Jovanović, contratenorul Valer Sabadus și baritonul Levente Molnár.

Dirijorii corurilor: Maria Gyuris (Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara), Iosif Todea (Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara), Codruța Niculescu, Lucia Manga-Gligor, Carol Budai și Lucian Onița (Corul comunitar).

Concertul vocal-simfonic extraordinar va avea loc în Parcul Rozelor, de la ora 20:00.

Intrarea este liberă!

*Spectatorii au posibilitatea să își rezerve locurile, accesând link-ul: https://shorturl.at/sWU6h

Detalii

Dată:
septembrie 7, 2024
Oră:
20:00 - 22:00
Site web:
Cumpără Bilet »

Organizator

Filarmonica Banatul Timișoara
Telefon
+40256492521
Email
office@filarmonicabanatul.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Parcul Rozelor
BD. C. D. LOGA
Timișoara, Timiș România
+ Hartă Google