Este cea mai lungă simfonie a lui Mahler, aproximativ 95 de minute, în funcţie de concepţia dirijorală. A fost aleasă printre cele mai reuşite 10 simfonii din lume, într-un sondaj efectuat de dirijori. Sondajul a fost realizat de BBC Music Magazine. Mahler a lucrat trei ani la această simfonie, finalizând-o în 1896.
La fel precum în primele patru simonii, el a avut un program şi pentru simfonia a III-a, dar nu l-a destăinuit presei şi publicului, ci doar unor prieteni apropiaţi, în special sopranei dramatice Anna von Mildenburg, iubita lui în vara anului 1896.
I se spunea compozitor de vară, pentru că atunci îi plăcea să compună, departe de zgomotul oraşelor. A găsit un loc într-o luncă, pe malul unui lac. La fel, spunea că lucrarea se naşte mai uşor dacă aude susurul apei. Avea acolo un pian, un birou, o bibliotecă şi o sobă cu lemne.
Biografii spun că, nesatisfăcut total de finalul Simfoniei a II-a, el a reluat tema şi problematica sensului existenţei umane, pentru a o interpreta în spiritul realităţii concrete pământeşti. Din schiţa de început de şapte părţi, Mahler a înlăturat una, astfel că, în final, au rămas doar şase. Prima parte este o frescă eroico-funebră, în care se observă pe parcurs, datorită obsedantului strigăt al trompetelor, demonul sfâşietor al întrebărilor existenţiale ce tulbură conştiinţa. De remarcat este faptul că pentru prima dată în creaţia sa el a folosit un marş revoluţionar, cu adevărat impetuos. Acesta se află chiar la debutul simfoniei, după care urmează o procesiune funerară. În contrast, în partea a doua ne învăluie gingăşia, puritatea unei lumini calde, venite parcă din înaltul munţilor îndepărtaţi pe care îi vedea de la fereastră. Ca întotdeauna, Mahler opune acestor sentimente inocente forţe oprimante. Ca o anticipare la unele momente din Simfonia a IV-a, în partea a treia el ne prezintă o imagine pastorală, idilică, pe care o alterează în exces până la grotesc. Auzim şi un râs batjocoritor, sarcastic şi puternic.
Seninătatea plină de mister a părţii a treia este dată şi de glasul unei mezzosoprane şi al unui solo cald de vioară. Deşi vine din taina nopţii, cântul este o lăuntrică bucurie, o fericire profundă. Intervin pe parcurs voci de copii, cor de femei în răspuns. La fel se continuă şi partea a cincea, cu uşoare inflexiuni religioase, ce semnifică fericirea prin purificarea. Vocile de copii sunt reprezentarea cea mai reuşită a iertării şi sublimei purităţi. Și în ultima parte, o superbă concluzie filosofică ce continuă ideea fericirii, a bucuriei şi a plenitudinii sufleteşti. Chiar şi marşul din prima parte suferă o transformare extatică transformându-se într-o eliberare de fericire umană. Simfonia a fost prezentată la început fragmentat. Doar în iunie 1902 ea a fost ascultată integral sub conducerea lui Mahler, cu prilejul festivalului organizat la Krefeld de Algemeiner Deutscher Musikverein. Succesul a fost extraordinar.
Solista concertului de vineri va fi mezzosoprana Roxana Constantinescu. Alături de cele două orchestre îşi dau concursul corul „Ion Românu, pregătit de maestrul Iosif Todea şi corul de copii ai Liceului de Artă „Ion Vidu” pregătit de prof. dr. Maria Gyuris.”
Mircea Tătaru