
CRAFT MASTERS este o serie de recitaluri dedicată marilor pedagogi și artiști care au contribuit decisiv la formarea generațiilor de muzicieni de astăzi. Conceptul pornește de la ideea de craft – meșteșug artistic desăvârșit prin experiență, disciplină și transmiterea directă a unei tradiții interpretative –, punând în lumină acei maeștri pentru care scena și catedra au fost întotdeauna complementare.
Seria își propune să aducă în fața publicului personalități care nu au construit doar cariere artistice remarcabile, ci și adevărate școli de interpretare, influențând prin activitatea lor pedagogică viața muzicală din România și din străinătate. Fiecare recital devine astfel nu doar un eveniment artistic, ci și o celebrare a relației dintre maestru și discipol, dintre experiență și continuitate culturală.
Primul recital din seria CRAFT MASTERS îi are ca protagoniști pe violonistul Florin Paul și pianista Dana Paul Giovaninetti, două personalități artistice cu prestigioase parcursuri internaționale și o contribuție importantă în domeniul pedagogiei muzicale.
Cei doi artiști propun un program ce traversează universuri sonore diferite, de la sensibilitatea Sonatei Arpeggione de Schubert și rafinamentul lui Fauré, la energia intensă din Le Grand Tango de Piazzolla.