OEDIP (p.a.) | Concert vocal-simfonic extraordinar de Deschidere a Stagiunii 2025/2026 | Dirijor: Gabriel Bebeșelea

Toate biletele pentru acest eveniment au fost vândute. Vă mulțumim pentru interes!

_______

Deschiderea Stagiunii 2025–2026 a Filarmonicii Banatul aduce pe scenă capodopera „Oedip” de George Enescu, în primă audiție, interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara, Orchestra simfonică din Voivodina – Novi Sad și Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara.

Dirijor: GABRIEL BEBEȘELEA
Dirijor secund: RADU ZAHARIA

Soliști:
IONUȚ PASCU – Oedip
GIORGI CHELIDZE – Tirésias
BOGDAN BACIU – Créon
ANDREI LAZĂR – Păstorul
MARIUS BOLOȘ – Marele Preot
LEONARD BERNAD – Phorbas
LUCIAN ONIȚA – Străjerul
DANIEL FILIPESCU – Tezeu
PAUL CURIEVICI – Laios
ANTONELA BÂRNAT – Iocasta
LIZA KADELNIK – Sfinxul
RADOSLAVA VORGIĆ – Antigona
ANDREEA IFTIMESCU – Mérope
MARIA VIRGINIA ONIȚA – O femeie tebană

Dirijorii corurilor: Iosif Todea, Maria Gyuris

O seară de excepție. O operă monumentală. Un eveniment care deschide stagiunea în forță.

Eveniment realizat în parteneriat cu Artexim.

*Durata evenimentului este de 3 ore și 30 de minute, cu o pauză, între părțile 2 și 3.

Cuvânt înainte al maestrului Gabriel Bebeșelea:

„La 70 de ani de la dispariția lui George Enescu, ne bucurăm să oferim publicului din două foste Capitale Europene ale Culturii, Timișoara și Novi Sad, o premieră extraordinară — monumentala (capod)operă Oedip.
Un proiect grandios care are rolul de a aduce împreună muzicienii Filarmonicii Banatul și cei ai Orchestrei Simfonice Vojvodina pentru a reda puternicul mesaj destinal și pacifist al marelui Enescu.

Între primele schițe ale operei Œdipe și premiera pariziană, de pe 13 martie 1936, este un arc de aproape trei decenii. Practic, aproape jumătate din viață George Enescu a petrecut-o metabolizând, distilând și perfectând perpetuu sunetul destinului. Dar dacă ne uităm cu o privire mai atentă la componenta biografică dar și la etapa embrionară a componisticii enescuene, descoperim că această zbuciumată căutare a răspunsurilor la întrebările esențial-existențiale l-au preocupat pe marele compozitor dintotdeauna, ba chiar l-au înconjurat și îmbrățișat… destinal.

Pe când avea doar 14 ani, cu un an înainte să înceapă lucrul la Poema Română, renumerotată ca Opus 1, Enescu pregătea pentru concursul de compoziție Rossini oratoriul Ahasvèrus, o lucrare vocal-simfonică de mari dimensiuni care îl impresionase pe profund pe Jules Massenet. Chiar dacă Enescu s-a oprit înainte să încheie prima parte a tragediei biblice apocrife a evreului rătăcitor întru veșnicie, lăsând-o în stadiu de șantier, piesa surprinde printr-o forță inimaginabilă și o maturitate de-a dreptul dezarmantă. Dar cel mai frapant e faptul că aici regăsim primele semințe din care va urma să crească Oedip. Mai mult, tema exilului fără sfârșit, prezentă și în zbuciumatul destin al lui Enescu, se regăsește și în Oedip, atunci când personajul central, tulburat de sentimța pe care i-o dă oracolul din Delphi: “L’exil éternel!…”.

Apoi, în timp ce Bucureștiul era atacat spre finalul anului 1916, Enescu compunea singurul său oratoriu în limba română, Strigoii, pe textul lui Mihai Eminescu; tot un proiect abandonat la stadiul de schițe complete. Manuscrisul, pierdut în negura războiului, regăsit de către Romeo Drăghici, este studiat în amănunt de către Cornel Țăranu, care va finaliza lucrarea, oferind-o lui Sabin Păutza pentru a o orchestra. În Strigoii, George Enescu începe să experimenteze și să inoveze tehnici componistice pe care le vom regăsi din abundență în Oedip, fiind o adevãrată verigă-lipsă care conectează etapele sale de creație. Iar la toate acestea se adaugă porecla pe care Maruca, soția sa, căreia i-a și dedicat Oedip — Pynx, un derivat din Sfinx, personaj central care în pune lui Oedip întrebare centrală: cine e mai puternic decât destinul?

Așadar, la aproape un secol de la premieră, Oedip-ul enescian continuă să fie una dintre cele mai puternice creații din istoria operei, impregnată de un profund sentiment anti-război transmis în urma trecerii prin filtrul celui care a privit în ochi ororile dezumanizării produse de conflictele militare.
Nu întâmplător, ultima replică a lui Oedip înaintea morții sale transcendentale este: “Heureux c’est lui qui l’âme pure, la paix sur lui” (În traducerea unui apropiat al lui George Enescu, criticul Emanoil Ciomac: Fericit e-acel ce-a-nvins destinul, cu el e viața).”.