Compozitorul german MARTIN WISTINGHAUSEN, de această dată în calitate de bas, va susține o prelegere duminică, 22 octombrie, de la ora 11:00, în Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru Timișoara. Tema o reprezintă tehnicile neconvenționale de folosire a vocii.
Prelegerea va fi susținută în limba engleză.
Ca un element practic al acestei prelegeri, pe MARTIN WISTINGHAUSEN îl vom asculta interpretând în cadrul concertului itinerant din Festivalul – Concurs Internațional „Remus Georgescu” din aceeași zi, cu începere de la ora 16:00, în Parcul Central, dar și în recitalul EXOSCULPTURI, alături de ANSAMBLUL ATEM, în 24 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Capitol.
Participarea la prelegere este gratuită!