riTM în Banat, turneul de promovare a Festivalului Timișoara Muzicală în partea de vest a țării ajunge la cea de-a doua ediție. În acest an, sub titlul inSuflu, Matei Ioachimescu & The Romanian Flute Ensemble vestesc apropierea ediției a XLIX-a festivalului în Oravița, sâmbătă, 29 martie 2025, de la ora 19:00, la Casa de Cultură. Programul artistic al recitalului:
Stephen Schwartz – „Defying Gravity”
Krzysztof Zgraja – „Soul Menuet & Rock Badinerie”
Derek Charke – „Raga 7”
Eugene Magalif – „Colibri”
Richards Rodgers – Suita din filmul „Sound of Music”
lan Clarke – „Within”
Freddie Mercury – „Bohemian Rhapsody”
Gareth McLearnon – „So many themes, so little time”
Romanian Flute Ensemble, fondat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu este un ansamblu cu o componență care variază de la 4 la 8 tineri flautiști, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prin plan toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină. Membrii Romanian Flute Ensemble – Riana Savu, Romina Onișor, Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Bella Moisa și Eduard Miclea sunt studenți ai Universității de Vest din Timișoara și reprezintă noul val românesc de flautiști de excepție, premianți internațional și aliniați la standarde de interpretare și de gândire vest-europene.
Matei Ioachimescu, flautist român de renume cu o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit. Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții si burse și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, în săli de concerte prestigioase. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația. Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă cursuri de flaut la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.