YU-HUI CHUANG, originar din Taipei, și-a început cariera profesională la Konzerthaus Orchester Berlin, sub conducerea dirijorului-principal Ivan Fischer, în 2013. A devenit instructor la „C.P.E. Bach Gynasium”, în 2014, și la Hochschule für Musik „Hanns-Eisler”, la clasa de corn a prof. Marie-Luise Neunecker, în 2014, iar din 2021 la clasa de corn a prof. Sibylle Mahni.
În calitate de solist, Yu-Hui Chuang, a colaborat cu Berlin Philharmonie Kammermusiksaal, în 2015, și cu Konzerthaus Orchester Berlin (dirijor: Ivan Fischer). În 2019, a interpretat Concertul pentru corn nr. 3 de Mozart alături de Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca. A susținut, de asemenea, numeroase concerte de muzică de cameră în Taiwan și Europa.
Ca instrumentist de orchestră, Yu-Hui Chuang a cântat cu mai multe orchestre de renume mondial, cum ar fi Filarmonica din Berlin, Staatskapelle Berlin, Deutsche Sinfonie Orchester, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Deutsche Oper Berlin, NDR Elbphilharmonie Orchester, Komische Oper Berlin, WDR Sinfonieorchester Köln, Bamberger Symphonie Mahler Chamber Orchestra, Deutsche Radio Philharmonie Saarbrücken Kaiserslautern, Museumsorchester Frankfurt, Bremer Philharmoniker, Norwegian Opera & Ballet Orchestra Oslo, National Symphony Orchestra Taiwan și Taipei Symphony Orchestra, China National Symphony Orchestra etc.
În 2012, a fost invitat la Festivalul de Muzică din Schlesswig-Holstein pentru Proiectul „Lang Lang”, cu ocazia împlinirii a 30 de ani ai pianistului Lang Lang.
În calitate de profesor, Yu-Hui Chuang a fost invitat la Festivalul Internațional de Corn de la Beijing, în 2017. În 2018, a fost invitat și ca artist la Festivalul „Aisan Horn” din Tokio, iar în 2022 a fost invitat ca profesor și interpret la festivalurile internaționale de la Valencia și Seul.
Yu-Hui Chuang a început să cânte la corn la vârsta de opt ani sub îndrumarea tatălui său, prof. Szu-Yuan Chuang. Și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Arte din Taipei și, mai târziu, la Hochschule für Musik „Hanns-Eisler”, unde a absolvit, în 2013. Tot aici, trei ani mai târziu, a obținut diploma de master. Printre principalii săi coordonatori la Berlin se numără renumitul solist la corn prof. Marie- Luise Neunecker, cornist solo al Konzerthaus Orchester Berlin Dmitry Babanov, cornistul Filarmonicii din Berlin, Georg Schreckenberger, și cornistul Staatskapelle Berlin Markus Bruggaier. În timpul studiilor, Yu-Hui Chuang a primit de trei ori Premiul I la Concursul Național de corn din Taiwan și Premiul I la Concursul Internațional de Muzică OSAKA din Japonia, în 2005.