Manuela Iana-Mihăilescu şi Dragoș Mihăilescu alcătuiesc un duo pianistic care posedă un bogat repertoriu dedicat ansamblului de pian la patru mâini sau de două
piane. Din toamna anului 2011, Duo Mihăilescu este formație camerală oficială a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Au fost audiaţi în săli de concert din Germania, Franţa, Austria, Italia, Elveţia, Spania, Suedia, Serbia, Ungaria, Grecia și Norvegia.
Au înregistrat trei CD-uri: un CD cu piese pentru pian la patru mâini de Franz Schubert şi Johannes Brahms (Videoton, 1998), un CD intitulat Dansuri, cu piese de Robert Schumann, J. Brahms, Antonín Dvořák, Edvard Grieg, Constantin Silvestri (Show Factory, 2006) şi CD-ul Duo Mihăilescu: Schubert/Brahms/Rahmaninov (Show Factory, 2008).
În anul 2006 au realizat integrala pieselor pentru pian la patru mâini şi două piane de
Wolfgang Amadeus Mozart, interpretate în recitaluri în România, Suedia şi Spania.
Duo Mihăilescu abordează de asemenea cu multă măiestrie repertoriul pentru două piane şi orchestră, susţinând concerte cu orchestre ale filarmonicilor din România. În septembrie 2013 au participat în cadrul Festivalului Internațional George Enescu cu un concert la Filarmonica Banatul din Timișoara. În cadrul Festivalului Americano-Român din 2009, pianiştii au interpretat împreună cu orchestra Filarmonicii Banatul Concertul pentru două piane de Francis Poulenc sub bagheta dirijoarei Emily Freeman Brown (S.U.A.).
Duo Mihăilescu a fost invitat la numeroase festivaluri importante, dintre care amintim
Festivalul Klavierwoche din Heidelberg (Germania), Festivalul Pianorama din Florenţa (Italia), Centrul Cultural Român din Szeged (Ungaria), Festivalul Cohilia din Limni (Grecia), Festivalul Neckar Musikfestival (Germania), Festivalul Brianza Classica și Festivalul Autonno musicale (Caserta, Italia).