Concert simfonic | Dirijor: RÓBERT FARKAS, solistă: ROSANNE PHILIPPENS

„Cu ajutorul maestrului Róbert Farkas, dirijorul concertului din 7 aprilie, vom rămâne în sfera muzicii romantice, unde am fost săptămâna trecută prin intermediul muzicii lui Strauss şi Wagner. Vom asculta Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski şi Simfonia nr. 3, în fa major op. 90 de Johannes Brahms.Continuând drumul lui Glinka, acela care a întemeiat şcoala naţională rusă, şi aflându-se pe aceleaşi coordonate artistice cu reprezentanţii grupului celor cinci, Ceaikovski a contribuit hotărâtor la crearea simfonismului rus, la dezvoltarea genului de operă şi a baletului. Caracterul romantic al propriei sale vieţi, un romantism de esenţă melancolică şi tristă, s-a răsfrânt esenţialmente în creaţia sa, o lume sinceră şi adevărată. Aceasta este raţiunea pentru care cea mai mare parte a operelor sale rezistă de-a lungul timpului, sunt mereu aşteptate de melomani.

Concertul a fost început în martie 1878, la Clarand, lângă lacul Geneva, unde Ceaikovski se afla la odihnă pentru a-şi reveni din criza depresivă cauzată de ruinarea căsniciei sale. Un elev al său,  Josif I. Kotek, l-a stimulat pentru a scrie acest concert şi, într-un timp foarte scurt, l-a compus şi l-a orchestrat. Concertul a fost dedicat violonistului Adolf Brodskij, care l-a cântat în primă audiţie europeană la Viena, în 1881, sub conducerea lui Hans Richter, căci prima audiţie absolută a fost la New York în 1879, concert dirijat de Leopold Damrosh. Privit prin prisma structurii formei, concertul a fost conceput în ideea modelului clasic, deşi prin Ceaikovski, suntem în plin romantism, unde forma începe să urmeze tot mai mult curajul sentimentelor. Concertul este, desigur, o piatră de încercare pentru orice violonist, dar nu este scris de un neştiutor al tainelor viorii, este scris violonistic. Confruntarea adevărată cu această minunată pagină dedicată viorii se petrece la nivelul interpretării. Solistă va fi violonista Rosanne Philippens.

Comentatori ai creaţiei lui Brahms spun despre simfonia a treia că este cea mai brahmsiană simfonie, datorită intensităţii vibraţiei autobiografice. Ascultând simfonia ai impresia unei pătrunderi profunde nu numai în lumea întunecată a baladelor, dar, totodată, şi în universul sensibil al unui erou din Germania nordică, cu care Brahms s-a identificat. La împlinirea vârstei de 50 de ani, şi-a oferit un cadou aniversar — simfonia a treia, anul 1883 fiind anul acestei singure creaţii.

Această baladă de proporţii monumentale are valenţe decisiv eroice, de unde şi denumirea pe care i-au dat-o unii muzicologi — Eroica. Premiera a avut loc la Viena, în 2 decembrie, 1883. A înregistrat un mare succes, fiind imediat programată în marile oraşe europene. Compozitorul Edward Elgar spunea că «ascultând simfonia a treia a lui Brahms, mă simt un cârpaci»”.

Mircea Tătaru