VALENTIN URYUPIN, unul dintre cei mai renumiți dirijori ai momentului, atât în domeniul operistic, cât și cel simfonic este invitatul Filarmonicii Banatul Timișoara în data de 24 februarie 2023.
Sub bagheta sa dirijorală, violonista israeliană NURIT STARK și Orchestra simfonică vor interpreta Concertul pentru vioară și orchestră nr. 2, Sz. 117 de B. BARTÓK. În aceeași seară vom audia și Noapte transfigurată/ Verklärte Nacht de A. SCHOENBERG.
În continuare, avancronica de concert, semnată de maestrul Mircea Tătaru:
„Concertul simfonic din 24 februarie va fi dirijat de maestrul Valentin Uryupin. În program
Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 2 Sz 117 de Béla Bartók şi
Verklärte Nacht de Arnold Schönberg.În august 1936, un violonist foarte bun, prieten al lui Bartók, Zoltán Székely, îl roagă pe acesta să compună un concert pentru vioară. Era ca şi cum după atâtea celebre lucrări, era timpul şi pentru o compoziţie concertantă pentru vioară. El nu ştia că în urmă cu 30 de ani, Bartók a compus un concert pentru regina intrumentelor. Lucrarea a fost inspirată de prima regină a sufletului său, Stefi Geyer, o violonistă care i-a luminat viaţa în acei ani. Era în 1907, avea 26 de ani şi un viitor plin de promisiuni. În 1937, când a început lucrul la al doilea concert, Bartók era în culmea forţei sale creatoare. După atâţia ani, el dorea să cunoască cam tot ce s-a petrecut, s-a realizat în domeniul compoziţiilor concertante pentru vioară. I-a cerut editorului său să îi trimită câteva exemple recente de concerte. A primit partiturile concertelor lui Alban Berg, Kurt Weill şi Karol Szymanowski. De mai multe ori el s-a întâlnit cu Székely, în locuri diferite, şi au stabilit detalii pentru noul concert; l-au revizuit de mai multe ori. Planul iniţial era să compună un concert într-o singură mare parte, cu un set de variaţiuni, dar violonistul dorea un concert clasic în trei părţi. Trebuie să spunem că Bartók era un excelent pianist, dar nu ştia deloc să cânte la vioară. Întreaga lucrare este cu adevărat o lecţie informativă despre stilul de compoziţie adoptat la finalul vieţii de marele compozitor maghiar. Prima parte este o uriaşă rapsodie, partea a doua se bazează pe un set de variaţiuni, dintre cele mai reuşite ale vieţii sale, iar partea a treia debutează cu un dans obraznic şi îndrăcit, continuând cu idei din prima parte, reinventate. Cu ultimele măsuri Székely nu a fost de acord. Spunea că o lucrare concertantă nu trebuie să se încheie ca o simfonie. Bineînţeles că prietenul său i-a făcut pe plac. El însă a lăsat două finaluri, unul cu vioara solistă ce urcă glorioasă în forte, şi altul în care doar orchestra încheie lucrarea în fortissimo. Pe partitură scrie că fiecare poate aborda ce final doreşte. În seara de vineri, concertul va fi interpretat de violonistul Nurit Stark.
Deşi apare foarte rar pe afişele filarmonicii, Schönberg a fost o mare personalitate a istoriei muzicii. El a fost cel care a făcut anarhie şi revoluţie în universul sonor. După ani de căutări şi incertitudini a impus, la vremea sa, universul celor 12 sunete — ordinea serială. Cu toate că era destul de lacunar în ceea ce priveşte cultura literară, filozofică şi chiar artistică, a fost una dintre cele mai novatoare personalităţi ale artei muzicale din secolul XX. A fost un autodidact. S-a născut la 13 septembrie 1874 la Viena, fiind fiul unui comerciant. Singur a învăţat să cânte la vioară, la violoncel şi să compună. Mai târziu, la recomandarea lui Richard Strauss, primeşte o catedră de compoziţie la Conservatorul „Stern” din Berlin. În 1903 revine la Viena unde desfăşoară o intensă activitate componistică şi dirijorală. În anul următor îi are elevi pe Anton Webern şi pe Alban Berg, cei ce îi vor fi adepţi, mai târziu toţi fiind cunoscuţi drept Cei trei mari vienezi. Toţi cei care l-au cunoscut spuneau că a fost un om deosebit de orgolios, dar afişa mereu o falsă modestie. Verklärte Nacht, (Noapte transfigurată), este un sextet de coarde, o lucrare fără un program anumit, ci care doar evocă natura şi simţăminte umane. Un fel de muzică pură, cum o descria el însuşi. Schönberg se foloseşte de o scriitură polifonică amplă, îmbinând tehnica variaţională cu cea a dezvoltărilor tematice, dar într-un spirit liber, neîngrădit de formele clasice. La premiera de la Viena din 1903, publicul a fost puţin şocat de anumite îndrăzneli armonice. Să menţionăm că formaţia camerală care a interpretat lucrarea a fost condusă de primul violonist, Arnold Rosé, un român născut la Iaşi în 1863. Arnold Schönberg a murit la 13 iulie 1951, cu un sfert de oră înainte de miezul nopţii. Aproape că se aştepta, căci astrologul îi spusese că 1951 va fi un an critic pentru el”.
Mircea Tătaru