Concert simfonic extraordinar | Dirijor: SASCHA GOETZEL, solist: MÁTÉ SZÜCS – violă

Primul eveniment al Filarmonicii Banatul din anul în care Timișoara devine Capitală europeană a Culturii este un concert simfonic extraordinar, ce îi are ca invitați pe dirijorul SASCHA GOETZEL și pe solistul MÁTÉ SZÜCS – violă. Împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timșoara propun spre audiție:

ENESCU – Rapsodia română nr. 1 în la major, op. 11

BARTÓK/ MIKLÓS RAKOS – Concertul pentru violă și orchestră în la minor, Sz. 129, BB 128 (p.a.)

BRAHMS – Uvertura pentru o sărbătoare academică, op. 80

BARTÓK – Dansuri populare românești nr. 1, 5, 6, 7

FAURÉ – Pavana, op. 50

BRAHMS – Dansurile ungare nr. 1, 3 şi 5

T. BREDICEANU – Patru dansuri românești nr. 4 – Brâul

În continuare, avancronica de concert semnată de maestrul Mircea Tătaru:

“La mulţi ani 2023, an în care Timişoara noastră este Capitală Europeană a Culturii! Concertul de deschidere al acestui onorant eveniment al oraşului este Concertul Extraordinar din 6 ianuarie, o continuare a minunatului concert de Revelion. Maestrul Sascha Goetzel, care nu a mai dirijat în Timişoara din 9 iunie 2006, ne propune un program al bucuriei şi fericirii! Iată ce vom asculta: Rapsodia română nr. 1 în la major, op. 11 de George Enescu, Concertul opentru violă şi orchestră în la minor de Béla Bartók/Miklós Rakos, Uvertura Academică, op.80 de Johannes Brahms, Dansuri populare româneşti (nr. 1 ,5, 6 şi 7) de Bartók, Pavana, op. 50 de Gabriel Fauré, Dansurile ungare nr.1, 3 şi 5 de Brahms şi Brâul din Patru dansuri româneşti de Tiberiu Brediceanu.

De unde Rapsodia nr. 1 a căpătat o asemenea popularitate de-a lungul deceniilor, nu numai în România, ci în toată Europa, cum a devenit în conştiinţa noastră al doilea imn naţional? În prag de secol XX, într-o perioadă post romantică, Enescu a reuşit să se afirme în lumina artei, lumea de dor şi sensibilitate a rapsozilor populari, a cântecului autohton. Cu arta sa genială a profitat din plin de filoanele nepreţuite ale muzicii plaiurilor sale originare, neatinse încă de mijloacele de prelucrare ale muzicii culte. Chiar dacă Rapsodia, în simplitatea ei, faţă de ansamblul extraordinarei profunzimi a creaţiei enesciene, este considerată de muzicologii români doar un mic simbol al spiritualităţii sufletului nostru, trebuie să recunoaştem că este considerată peste tot o emblemă românească datorită faptului că este atrăgătoare şi foarte directă, fără alambicuri şi aluzii îndepărtate. Compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu, la pagina 52 a lucrării sale Capodopere Enesciene editată de Editura Muzicală în 1984, scria despre Rapsodie: „[…] diabolic de bine orchestrată şi însăilată, atrăgătoare la culme prin vivacitatea şi continuitatea ritmică ne-agresiv exotică, atâta cât poate accepta şi digera orice om respectabil de pe planeta asta”.

Când a început să compună remarcabilul concert pentru violă, Bartók se afla suferind de leucemie, în stadiu terminal. Pe atunci locuia în Saranac Lake, New York. William Primrose, unul dintre cei mai mari violişti ai vremii, i-a scris mai multe scrisori în care îl ruga să compună pentru el un concert. Aceasta, în iarna lui 1944. S-a apucat să-l compună în iulie 1945, iar la 8 septembrie i-a scris lui Primrose că mai are doar orchestraţia de realizat. Nu era adevărat. Erau doar schiţe. La mai puţin de trei săptămâni Bartók se stinge din viaţă. Prietenul său apropiat, Tibor Serly, s-a străduit să finalizeze lucrarea. Aceasta a suferit diverse modificări datorate lui Peter Bartók, Paul Neubauer şi Csaba Erdélyi. Vineri vom asculta varianta aranjată de Miklós Rakos. Premiera a fost la 2 decembrie 1949 la Minneapolis, sub coducerea lui Antal Doráti. Desigur, solist a fost William Primrose. De remarcat finalul, un dans vesel, în formă de rondo, mai mult românesc decât maghiar. Solist va fi violistul Máté Szücs.

După cum se observă Brahms şi Bartók apar pe afiş de două ori.

Prima lucrare a lui Brahms este Uvertura Academică. În anul în care vizitase Timişoara, 1879, Brahms primise titlul de doctor honoris causa oferit de Universitatea de filozofie din Breslau. Amintindu-şi cu drag de atmosfera şi spiritul universitar pe care el însuşi l-a trăit ca student în cetatea universitară din Göttingen, Brahms a dăruit un răspuns muzical titlului oferit, compunând în vara lui 1880 Uvertura Academică. Titlul uverturii se referă la spiritul universitar, la viaţa şi cântecele studenţeşti şi nicidecum la ceea ce unii înţeleg prin cuvântul academism, adică structuri închistate şi spirit încorsetat.

Aceste consideraţii sunt întărite de bogatul material tematic, de o structură a formei îndepărtată puţin de la schema tiparului clasic al uverturii şi mai ales de cântecele studenţeşti citate evident. Găsim citate din cântecul studenţesc Am construit un falnic sălaş, apoi un altul pe un text care se intitulează Înalţ cântecul cântecelor, sau o veche melodie de sorginte universitară denumită Cântecul „bobocilor”.  Finalul se bazează în întregime pe arhicunoscutul imn al studioşilor din lumea întreagă — Gaudeamus igitur. În fapt, Academica evidenţiază cu umor şi degajare jovială lumea studenţiei. Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că deşi lucrarea este senină, calmă şi luminoasă, în cea mai mare parte a ei, Brahms foloseşte tonalităţi minore, utilizate de compozitori în general pentru tristeţe, melancolie, tragism. Încă un semn al măiestriei sale de compozitor.

Dansurile populare româneşti sunt o suită de 6 dansuri culese şi orchestrate pentru vioară şi un mic ansamblu, compuse de Bartók în 1915 şi finalizate în 1917.

Iată numele dansurilor — Jocul cu bâta, Brâul, Pe loc, Buciumeana, Poarga Românească şi Mărunţel.

Pavana este o lucrare scurtă compusă de Fauré în 1887. A fost scrisă iniţial pentru pian, dar azi se cunoaşte mai mult versiunea pentru orchestră, uneori executată şi cu cor. A fost interpretată în premieră în 25 noiembrie la Concertele Lamoureux. De atunci a devenit foarte populară. Câţiva compozitori mai tineri au luat drept exemplu structura de pavană, introducând-o în lucrările lor. Claude Debussy în Suita bergamască, Maurice Ravel în Pavane pour une infante défunte şi în Ma mére l`oye.

Anul trecut s-au împlinit 145 de ani de la naşterea muzicianului Tiberiu Brediceanu, compozitor, muzicolog şi folclorist. A fost o figură importantă a vieţii socio-culturale de la începutul secolului al XX-lea, în România. A fost director al Operei Române din Bucureşti, între anii 1941 şi 1944.

În anul 1951 a compus Patru dansuri simfonice pentru orchestră mare, lucrare cântată pe toate scenele simfonice româneşti. În încheierea concertului de vineri seara vom asculta al patrulea dans — Brâul.”

Mircea Tătaru