
„Concertul simfonic din 25 noiembrie va fi găzduit de Sala „Mihai Perian” a Liceului de artă „Ion Vidu”. Sub conducerea muzicală a maestrului Sergey Simakov vom asculta Mica suită pentru orchestră de Claude Debussy, Concertul pentru violoncel şi orchestră în do major op.37 de Erich Wolfgang Korngold şi Simfonia nr.4 în si bemol major op.60, de Ludwig van Beethoven.
Între anii 1886 şi 1889 Debussy a compus o mică suită pentru pian la 4 mâini, premiera având loc la 2 februarie 1889. La pian erau compozitorul şi Jacques Durand, celebrul editor şi publicist. Probabil, acesta a comandat lucrarea pentru că este clar un contrast destul de mare între această lucrare simpluţă şi operele moderniste ale lui Debussy. Aceasta era accesibilă şi lui Durand. După premieră lucrarea a fost prezentată în mai multe transcripţii, dar în 1907, prietenul compozitorului, Henri Büsser, a orchestrat suita pentru ansamblu mare, publicată mai apoi de Durand (A. Durand&Fils). Mare admirator al poetul Paul Verlaine, Debussy s-a inspirat din poetica acestuia nu numai în suită, dar şi în mare parte a compoziţiilor sale. Aici, cele două poezii luate ca sursă de inspiraţie fac parte din volumul Serbările galante. Ele evocă atmosfera aristocratică de la ţară, undeva în secolul al XVIII-lea, amintind de picturile lui Jean-Antoine Watteau. Este o atmosferă de romantism melancolic, şi în ciuda unui ton optimist, are aerul unor promisiuni neîmplinite.
Anul acesta, la finele lui aprilie, am ascultat Concertul pentru vioară de Korngold. Spuneam atunci că multe dintre compoziţiile sale conţin elemente din muzica sa de film şi că nu doar în Concertul pentru vioară găsim asemenea teme, dar şi în Concertul pentru violoncel în do major op.37.
În 1946 apare filmul Deception, o melodramă despre iubirea a trei oameni, un compozitor/dirijor, un violoncelist şi o compozitoare/pianistă. În roluri au jucat Claude Rains, Paul Henried şi celebra Bette Davis. Se pare că interpretarea falsă a lui Paul a fost extrem de bună, un playback reuşit. Violoncelista care a înregistrat partea de violoncel a fost Eleanor Aller, o foarte bună instrumentistă, violoncelistă la Studiorile Warner Bross şi membră în Hollywood String Quartet. Partitura a fost dezvoltată şi publicată. De multe ori concertul a fost executat în diferite oraşe, acompaniat de orchestra din Minnesota. De fiecare dată după concert se rula în sală filmul. Concertul este o lucrare dramatică, furtunoasă, cu sunete strălucitoare de harpă, cu solouri de flaut şi percuţie expresivă. Descoperim şi melodii lirice de o frumuseţe răpitoare. Există şi o parte anecdotică. La cadenţa concertului sunt pasaje dificile de decime, aproape imposibil de executat. Pentru a ieşi bine, Eleanor a înregistrat de mai multe ori pasajele. La marele dineu de după realizarea peliculei, se spune că marele violoncelist Gregor Piatigorsky, care avea mâini enorme, l-ar fi întrebat pe Paul Henreid cum de a reuşit să mimeze aceste pasaje?
Solistul concertului de vineri seara va fi violoncelistul Bryan Cheng.
Pe nedrept considerată ca intermediar între titanicele simfonii, a III-a „Eroica” şi a V-a „A destinului”, Simfonia a IV-a, deşi a fost compusă aproape paralel cu a V-a, este mult mai liniştită, mai limpede, totuşi profundă şi plină de spirit, parcă ocupând un loc imediat după Simfonia a II-a. La fel precum vorba din popor care spune că atenţia acordată copilului mijlociu este mai redusă, această simfonie aflată între doi giganţi este întâlnită mai rar pe scenele de concert. Deşi nu este o capodoperă, mulţi melomani au demonstrat, ascultând-o, un cald ataşament. În anul compunerii ei, 1806, Beethoven a creat multe lucrări devenite celebre — trei din cvartetele de coarde din ciclul Razumovsky, a revizuit opera Fidelio cu noua uvertură Leonora III, Concertul pentru vioară, Concertul nr.4 pentru pian şi cum am amintit, Simfonia V-a. Astfel, Simfonia IV-a ne îndeamnă să ne imaginăm că perioada în care a fost compusă a fost cea mai fericită din viaţa titanului muzicii simfonice”.
Mircea Tătaru