Concert simfonic extraordinar ORCHESTRE NATIONAL DE FRANCE | Dirijor: CRISTIAN MĂCELARU, solistă: SARAH NEMȚANU – vioară

Prima zi din luna iunie aduce un nou concert extraordinar al ORCHESTREI NAȚIONALE A FRANȚEI (ORCHETRE NATIONAL DE FRANCE). Una dintre cele mai renumite ansambluri din lume va fi condusă de maestrul CRISTIAN MĂCELARU. Solista concertului de joi, 1 iunie va fi violonista SARAH NEMȚANU. Evenimentul are loc la Sala Capitol, de la ora 19:00.

În program:

C. DEBUSSY – Jeux, poem dansant pentru orchestră

C. SAINT-SAËNS – Rondo Capriccioso

C. SAINT-SAËNS – Havaneza pentru vioară și orchestră, op. 83

M. RAVEL – Daphnis și Chloé, suitele nr. 1 și 2

În continuare, avancronica de concert semnată de maestrul Mircea Tătaru:

„Joi, 1 iunie, aceeaşi orchestră invitată şi acelaşi dirijor vor evolua din nou pe scena Sălii Capitol — Orchestra Naţională a Franţei, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru. În program: Rondo Capriciosso pentru vioară şi orchestră de Camille Saint-Saëns, Jeux, poem dansant pentru orchestră de Claude Debussy, Havaneza pentru vioară şi orchestră de Camille Saint-Saëns şi Daphnis şi Chloe (Suitele 1 şi 2) de Maurice Ravel.

Charles Camille Saint-Saëns l-a apreciat foarte mult pe violonistul Pablo Sarasate, căruia i-a dedicat concertul său pentru vioară nr. 1, iar patru ani mai târziu, în 1863, a compus pentru el Rondo Capriccioso, o piesă care include frumuseţe lirică, dar şi pasaje de virtuozitate.

Marii coregrafi din vremea lui Debussy au găsit că muzica sa se adaptează perfect plăsmuirilor coregrafice. Astfel, el a fost convins să creeze şi muzică de balet. Din cele trei balete compuse, avem parte în debutul concertului, de Jocuri, în varianta simfonică. Cel care l-a convins să-l compună a fost celebrul dansator Nijinsky, se pare că pe când luau masa la restaurant. Iată, pe scurt, subiectul baletului precum îl prezintă Léon Vallas. „Într-un parc, pe-nserat, s-a pierdut o minge de tenis. Un tânăr, apoi două fete se grăbesc s-o caute.[…] Noaptea e călduţă, cerul străbătut de blânde licăriri. Tinerii se sărută. Deodată, însă, farmecul este rupt de o minge azvârlită de nu se ştie de ce mână maliţioasă. Surprinşi şi cuprinşi de spaimă cei trei tineri fug care încotro şi se înfundă în profunzimile parcului.” Pe această fantezie, simplă, uşoară, Debussy a realizat un inspirat poem muzical, dinamic, plin de ritm, elan şi schimbări de profil muzical.

În continuare vom asculta Havaneza compusă de Saint-Saëns în 1887 pentru violonistul cubanez Rafael Diaz Albertini. Este o piesă aflată în repertoriul curent al violoniştilor, în care este vorva despre un dans cubanez. Compozitorul spunea că a fost inspirat pe când se afla într-o cameră de hotel din Cuba. A auzit o habaneră (havaneză) cubaneză, a împrumutat ritmul, a extins şi dezvoltat melodia adaptând-o pentru vioară. Solistă va fi violonista Sarah Nemţanu.

Concertul se încheie cu cele două suite ale capodoperei lui Ravel, Daphnis şi Chloe. Acest balet compus în 1912 şi-a găsit o cale mai plină de succes din 1913, când Ravel l-a transformat în două suite simfonice. Este o superbă poveste de dragoste extrasă din romanul lui Longus, romancier grec din secolul II. Ordinea pieselor din suite o urmează exact pe cea din muzica baletului. Această culme a impresionismului, cu întreaga ei paletă de mijloace, întâlnite şi la Debussy, pentru descrierea culorilor, a pânzelor sonore, a ritmurilor, ne arată un compozitor cerebral, cu o muzică mai elaborată, cu o tematică muzicală mai proeminentă. Debussy, deschizătorul de drum, ne descoperă un climat stilistic al visării, poeziei, armoniei, fluidităţii. Ravel, mai temperamental, porneşte spre impresionism de la melodie, ajunge la sclipiri de virtuozitate, făcându-ne părtaşi la viziunile sale tematice. El spunea cu modestie „abia când am ascultat După amiaza unui faun am înţeles ce este muzica”. Întorcându-ne la subiect, este de menţionat că Ravel nu a vizitat niciodată Grecia şi nu a avut astfel contact direct cu vechea cultură de acolo. De aceea, aşa cum s-a mai întâmplat în cazul altor compozitori, el şi-a imaginat o antichitate idealizată, plină de puritate şi naivitate, distorsionând voit epoca şi dându-i un aspect uşor romantizat. În ceeea ce priveşte structura muzicală, el a hotărât să folosească în balet un parcurs simfonic, tonal, pentru a asigura impresia de omogenitate. Acest fapt a fost de mare ajutor atunci când l-a transformat în suită simfonică. Deşi a atribuit motive şi instrumente distinctive pentru individualizarea personajelor, pentru suită a fost nevoie să le dezvolte organic, precum se cere într-o muzică simfonică.”